Un gest deosebit pentru doamnele din Centrul pentru Persoane Vârstnice din Jimbolia. Acestea au fost întâmpinate, în prima zi de primăvară, cu flori. „Vestitorii primăverii” au fost angajații și colaboratorii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, care au adus zâmbetul pe buzele doamnelor care beneficiază de serviciile centrului.
Tot cu ocazia zilei de Mărțișor, beneficiarii Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din Periam au confecționat mărțișoare, pe care le-au dăruit mai apoi doamnelor și domnișoarelor din comunitate.
„Ne bucurăm, la fel ca în fiecare an, să sărbătorim primăvara alături de oamenii dragi pe care îi ocrotim în centrele rezidențiale din structura DGASPC Timiș.
Astăzi, de 1 martie, toate doamnele și tinerele au fost sărbătorite și au primit mărțișoare și flori. Astfel, doamnele din Centrul pentru Persoane Vârstnice din Jimbolia au primit flori deosebite din partea partenerilor centrului.
Și în celelalte structuri din cadrul Direcției au avut loc activități frumoase, prin care am sărbătorit, cu toții, prima zi a mărțișorului”, au declarat pentru Tion cei de la DGASPC Timiș.
foto: Facebook/DGASPC Timiș
Citiți principiile noastre de moderare aici!