Pentru prima dată în afara Capitalei, Ambasada Irlandei în România a sărbătorit Ziua Națională a Irlandei la Timișoara. Evenimentul, organizat în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, a fost marcat printr-o recepție oficială, de Ziua Sfântului Patrick, patronul spiritual al Irlandei.
La eveniment au fost invitați reprezentanți ai elitei afacerilor timișene, oficiali ai administrației publice locale și ai serviciilor deconcentrate din teritoriu, corpul diplomatic acreditat la Timișoara, dar și personalități ale mediului universitar și de cultură.
E.S. dl Paul McGarry, ambasadorul Irlandei în România, a declarat că pentru el este o adevărată plăcere să se afle la Timișoara, mulțumindu-le celor prezenți la eveniment.
Ziua națională a Irlandei, cunoscută și sub numele de „St. Patrick’s Day” sau „Lá Fhéile Pádraig” în irlandeză, este o sărbătoare anuală care are loc pe 17 martie. Această zi comemorează viața și moartea Sfântului Patrick, patronul spiritual al Irlandei. Acesta a fost un misionar creștin care a trăit în secolul al V-lea și căruia i se atribuie răspândirea creștinismului în Irlanda.
Ziua națională a Irlandei a început inițial ca o sărbătoare religioasă, dar a devenit treptat un eveniment secular și cultural. Astăzi, sărbătoarea este marcată în Irlanda și în întreaga lume cu parade, festivaluri, dansuri, muzică, mâncare tradițională irlandeză și băuturi, în special berea Guiness.
Pe aceeași temă:
Ziua Națională a Irlandei, sărbătorită de Ambasadă la Timișoara
Trimite articolul
XTara faina si oameni dintr-o bucata!