Mai multe persoane care fac parte din clubul Fotovest Timişoara s-au declarat revoltate de regulile impuse la Zoo. Mai exact, fotografii timişoreni s-au plâns că nu sunt lăsaţi să facă poze în incinta Grădinii Zoologice pe motiv că deţin „aparate foto performante”. Unii dintre membrii Fotovest au arătat că s-au şi adresat conducerii de la Zoo, prin e-mail, în dorinţa de a afla de ce a fost instituită această interdicţie, care în opinia lor alungă vizitatorii, ba chiar au solicitat „ca cineva din staff-ul Grădinii Zoologicesă faca o descriere a unui aparat performant, eventual să facă o listă cu aparatele foto permise în GrădinaZoologică”. Fotografii spun că în toate marile grădini zoologice ale Europei fotografiatul este permis şi nu se ţine cont de tipul aparatului.
Şeful Serviciului de administrare a Grădinii Zoo din Timişoara, Mihăiţă Afrenie, ne-a oferit o explicaţie cu privire la fotografiat. Aceasta nu ţine de faptul că animalele ar putea fi speriate, ci de… „respectarea procedurilor”.
Mai mult, Afrenie susţine că nu există o interdicţie. „Nu este interzis fotografiatul cu aparate performante la Zoo, numai că există un regulament de organizare interioară şi o dispoziţie a domnului primar, prin care sunt impuse anumite reguli, şi anume dacă se doreşte să se facă orice material, video, foto, sau de orice natură de genul acesta trebuie anunţată conducerea Grădinii Zoologice şi conducerea ia legătura cu reprezentanţii primăriei şi aşa li se permite să facă acest lucru tuturor celor care doresc. Este o procedură care trebuie respectată (…) Se poate lua legătura cu mine, cei interesaţi ne pot contacta acolo la Grădina Zoologică, se ia legătura cu noi şi noi dăm răspunsul pe loc sau într-o oră, maxim, dar de obicei se dă pe loc”, a explicat Afrenie. Acesta a precizat că în principiu răspunsul va fi pozitiv, dar că există posibilitatea să fie negativ dacă cineva solicită, de exemplu, să facă fotografii după gardurile de protecţie a animalelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!