Expoziția, organizată de Agenţia Ofensiv Promo, Asociaţia Pro Philarmonia, Filarmonica Banatul şi Galeria Calpe în sprijinul realizării primei Clinici de recuperare oncologică din România, Clinica Nera, în Caraș Severin.
Cu ocazia vernisajului va fi pus în vânzare un caiet-program, pe care, achiziționându-l, timișorenii pot deveni susținători ai Clinicii Nera. La eveniment participă, alături de autor, oficialități și reprezentanți ai societății civile, și prof.univ.dr. Pavel Chirilă, directorul Fundaţiei Sfânta Irina, inițiatorul proiectului Clinica Nera.
Cunoscut ziarist şi fotograf de presă, Marius T. Morariu a debutat într-o publicaţie studenţească (Forumul studenţesc) în anul 1979. După numai trei ani s-a făcut remarcat, un juriu din care făceau parte Livius Ciocârlie şi Cornel Ungureanu decernându-i titlul de “Cel mai bun jurnalist-student din Centrul Universitar Timişoara”. Acelaşi titlu, mai puţin partea cu “student” i-a fost acordat şi în 2002, de Asociaţia Presei Timişorene.
Marius T. Morariu mărturiseşte că a început să fotografieze în 1995, de nevoie, după ce nişte colaboratori angajaţi într-un contract de promovare a imaginii unei instituţii culturale timişorene i-au tras clapa.
„Nu am regretat niciodată că m-am apucat de fotografie. Din contra. Deseori, înseamnă enorm să ai posibilitatea să surprinzi imaginea potrivită”, spune realizatorul expoziţiei.
În prezent, conduce o casă de editură presă şi publicitate, pe care a înfiinţat-o la trei ani după Revoluţie, iar de 14 ani editează singurul periodic economic care se distribuie gratuit în Regiunea de Dezvoltare Vest, către antreprenoriatul de top.
Articole pe aceeași temă:
Tandra expozitie de fotografie, in beneficiul Clinicii Nera
Citiți principiile noastre de moderare aici!