Exponatul lunii septembrie la Muzeul Banatului aparține Secției de Arheologie și constă într-un fragment fosilizat format din diafiza (reprezentată parțial) și epifiza distală a femurului stâng al unui mamut.
Specia nu poate fi precizată în absența elementelor dentare sau a contextului stratigrafic.
Acest fragment a fost descoperit pe malul Timișului în anul 2000, fiind colectat de la suprafață în dreptul localității Bazoș și donat secției de Arheologie a muzeului prin intermediul arheologului și muzeografului Alexandru Szentmiklosi.
Exponatul poate fi vizitat de marți până duminică, în Bastionul Maria Theresia.
Mamuții au coexistat cu oamenii preistorici, pentru care au reprezentat o resursă valoroasă în ceea ce privește consumul de carne, construcția caselor din pielea de mamut sau din oasele lor. Așa se explică existența fragmentelor osoase în siturile arheologice. Speciile de mamut au dispărut din cauza evoluției climei și vânatului pe Glob.
Mamutul lânos a fost ultima și cea mai răspândită specie a genului și a dispărut din America de Nord și Europa în timpul ultimei glaciațiuni. În urmă cu aproximativ 10.000 de ani, mamutul lânos mai exista doar pe Insula Wrangel din nordul Siberiei, aici rămânând o populație izolată care a scăzut în timp. Mamuții au dispărut de pe Glob în urmă cu 4.000 de ani.
Trimite articolul
XArunca lumea tot felul de gunoaie pe malul Timisului, altii le duc la muzeu.
In dreptul localității Bazos ,sunt relativ multe fosile de mamut. S.au gasit masele,maxilare, fildeșe etc Unii au bagat pe chiar pe foc,pe malul raului,bucati de os,crezand ca sunt lemne:))
“elemente de mamut”… merci pentru corectii, dar mai este mult de lucru…
Al dracu’ banatenii, deja acum peste 10.000 de ani ardeau petrol si gaze, nu-i asa, incalzind planeta, exterminand astfel mamutii lanosi.