Miercuri, 19 decembrie, cei mici sunt invitaţia să vizioneze două ecranizări noi ale unor basme din colecţia fraţilor Grimm, în limba germană cu subtitrare în limba română: la ora 16.00 „Doamna Holle”, iar la ora 17.00 „Croitoraşul cel viteaz”.
“Filmele sunt o producţie Goethe-Institut şi au fost realizate într-o atmosferă medievală, în locaţiile originale, pentru a transpune spectatorii în <<vremuri demult uitate>>.
Joi, 20 decembrie, la ora 16.00, toţi copiii între 5 şi 11 ani sunt invitaţi la o oră de lectură în limba germană. În biblioteca noastră dichisită, ei pot asculta poveşti mai puţin cunoscute ale fraţilor Grimm. De asemenea, cei mici şi însoţitorii lor mai mari pot răsfoi în diferitele cărţi ilustrate care sunt expuse în raftul nostru de basme”, precizează Alina Baciu, directorul CCG.
Toate evenimentele au loc în biblioteca Centrului Cultural German, str. Dr. Liviu Gabor nr. 1, iar accesul este liber.
Citiți principiile noastre de moderare aici!