Patronul firmei respective, suspectat că a înşelat mai mulţi distribuitori din ţară, prelua diverse materiale de construcţii, pe care mai apoi le revindea în judeţul Timiş. Când a achiziţionat materialele de la furnizori, individul a plătit cu bilete la ordin, dar în urmă cu câteva zile a golit conturile firmei. Oamenii nu au mai putut să îşi încaseze banii, astfel că au venit la Timişoara pentru a-i cere socoteală individului. Aşa s-au adunat, miercuri seară, peste 30 de persoane care susţin că au fost înşelate de patronul firmei respective. Administratorul firmei este bănuit că a fugit cu aproximativ un milion de euro, bani obţinuţi în urma revânzării materialelor de construcţie luate pe „gratis” de la furnizori.
Persoanele înşelate au sesizat autorităţile, astfel că în zonă au fost trimişi lucrători ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Timiş dar şi inspectori de la Garda Financiară Timiş. Poliţiştii încearcă acum să dea de urma reprezentanţilor legali ai societăţii comerciale mai ales că unii dintre furnizori susţin că aceasta ar fi fost vândută altei persoane, în urmă cu câteva zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!