Primarul Dominic Fritz este de părere că orașul nostru are nevoie de un adăpost de câini unde focusul să fie pe condițiile de îngrijire a animalelor și nu pe profit.
Fritz a precizat, miercuri, că municipalitatea a identificat un teren în zona industrială Freidorf, care întrunește condițiile cerute de lege pentru construirea unui adăpost modern. Terenul a fost intabulat și urmează pregătirea documentației urbanistice și tehnice.
„Este un teren generos, unde vrem să ridicăm spații decente pentru câini, chiar cu loc pentru o clinică veterinară. Când va fi gata, nu va mai trebui să externalizăm acest serviciu la firme private. Dar degeaba facem un adăpost frumos dacă nu atăcăm problema câinilor fără stăpân de la rădăcină. Din această toamnă, subvenționăm de la bugetul local sterilizarea câinilor care nu sunt de rasă, în cazul proprietarilor care câștigă mai puțin decât venitul mediu. Susținem târguri de adopție prin care cât mai mulți căței să își găsească o casă. Împreună cu asociații de protecție a animalelor, lucrăm la un program consistent de prevenire a abandonului”, a transmis, joi, primarul Dominic Fritz.
Deţinătorii de câini de rasă comună sau metişi care doresc să beneficieze de subvenţionarea sterilizării câinilor pe care îi deţin trebuie să depună o solicitare în acest sens la Primăria Timișoara.
Apoi, instituția le transmite persoanelor care au făcut solicitarea adresa cabinetelor medicale veterinare de liberă practică spre care s-a făcut concesionarea sterilizărilor, împreună cu un bon de ordine cu numele şi adresa deţinătorului câinelui, care va fi parafat şi semnat de medicul veterinar după efectuarea operaţiei de sterilizare.
Conform legislației în vigoare, consiliile locale pot subvenţiona total sau parţial sterilizarea acestor câini, prin concesionarea operaţiunilor de sterilizare către unul sau mai mulţi medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii.
Prin sterilizare vor putea fi evitate alte costuri pentru gestionarea populației de câini fără stăpân, în mod particular privind prinderea și îngrijirea puilor abandonați.
Proiectul care prevede demararea achiziţiei pentru servicii medical veterinare prin licitaţie publică deschisă are valoarea estimată de 318.622,50 lei cu TVA. Durata contractului de concesiune este de doi ani sau până la epuizarea sumei. Suma pentru un câine ar fi de 107 lei fără TVA.
2.500 de câini ar putea fi sterilizați, după cum arată o estimare făcută de departamentul de specialitate al primăriei.
De asemenea, vă reamintim că societatea Danyflor, alături de asociațiile de protecție a animalelor „Animal Care Team”, „Marco Pet” și „Rapid Pets Spa” organizează o campanie de schimbare a imaginii a cel puțin 40 de căței din adăpostul public. Câinii vor fi frezați, spălați, toaletați într-un salon mobil, fiind apoi fotografiați pentru a fi oferiți spre adopție.
Campania denumită „Marea transformare” se va desfășura între 23 și 25 septembrie, după următorul program:
- 23 septembrie, între orele 10-16 – toaletarea câinilor, fotografii, socializare și târg de adopții în cadrul adăpostului public, DN59, KM12+200, comuna Șag
- 24 septembrie, între orele 10-16 – toaletarea câinilor, fotografii, socializare și târg de adopții în cadrul adăpostului public, DN59, KM12+200, comuna Șag
- 25 septembrie, între orele 10-14 – parada cățeilor deveniți vedete, în scuarul betonat din Parcul Alpinet (lângă terasa Flora)
Pe aceeași temă:
Campanie de toaletare a câinilor din adăpostul public, organizată de Primăria Timișoara
Trimite articolul
X“Un oraș modern respectă cetățeni și animalele deopotrivă”, a mai spus Fritz” De aceia eu ca primar tin locuitori orasului Timisoara la frig sa nu se altereze.Ca dupa aceia vine OPC ul si politia locala si da amenzi pentru produse alterate. Si mai spuneti ca nu am grija de locuitori Timisoarei..Si in loc sa imi multumiti voi tot ma criticati.
-
postac de 1 leu, ti-au marit si tie salarul deodata cu cel al senatorilor? normal ca nu :))
-
Sa gasit cine sa “BEHAIE”. Ion postac de USR care se pregateste de lipit afisele lui Fritz
-