„Creșele din administrarea Primăriei Municipiului Timișoara se închid temporar pe perioada stării de carantină zonală, respectiv în perioada cuprinsă între 08.03.2021, ora 00.00 – 22.03.2021, ora 00. 00”, se arată în hotărârea Comitetului Local pentru Situații de Urgență, care s-ar fi reunit duminică.
Hotărârea a apărut târziu pe site și a fost antedatată cu 8 martie, iar reprezentanții primăriei nu au anunțat noua decizie nici prin mass-media, nici prin alte mijloace. Nici măcar pe pagina de Facebook a Primăriei Timișoara, unde timișorenii au fost informați însă despre vaccinarea din Israel. Dominic Fritz a avut și o conferință de presă, miercuri, dar n-a spus nimic despre situația creșelor.
Conform unui ordin al ministrului Educației din 6 martie, „la nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și activitatea didactică se desfășoară exclusiv online”.
Învățământul preșcolar se desfășoară în grădinițe sau în școli (de stat sau private), care au ca secție grupe de învățământ preșcolar, după același curriculum și respectând aceleași standarde naționale, conform edu.ro, site-ul Ministerului Educației și Cercetării.
Iar educația timpurie (0 – 6 ani) este formată din nivelul antepreșcolar (0 – 3 ani) şi învățământul preșcolar (3 – 6 ani), care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare. Educația timpurie antepreșcolară se poate desfășura în creșe, grădinițe și în centre de zi, de stat sau private, după același conținut educativ și după aceleași standarde naționale, arată aceeași sursă.
UPDATE. Primăria Timișoara anunță că a informat părinții prin WhatsApp. „Drept la replică”
„Referitor la articolul «Fritz a reunit CLSU să închidă creșele în carantină, dar primăria a uitat să-i anunțe pe părinți», publicat joi, 11 martie, de siteul de știri tion.ro, Primăria Timișoara dorește să vă informeze următoarele:
Informația potrivit căreia părinții nu ar fi fost informați de Primăria Timișoara despre decizia de a suspenda activitatea creșelor pe perioada carantinei este complet falsă.
Ordinul de intrare în carantină a Timișoarei și comunelor periurbane a fost transmis sâmbătă seara. Întrucât decizia de suspendare a activității din creșe revine autorității locale, aceasta a fost luată din două motive:
1. pentru a asigura siguranța medicală a copiilor și personalului
2. din cauză că unele creșe din Timișoara își desfășoară activitatea în aceleași imobile cu ale grădinițelorDecizia nu a fost una ușor de luat.
În data de 7 martie, respectiv duminică dimineața, Serviciul Public Creșe al Primăriei Timișoara a transmis părinților, prin intermediul coordonatoarelor de creșe informația că activitatea acestor creșe va fi suspendată începând din data de 8 martie, respectiv luni dimineața.
La rândul lor coordonatoarele acestor creșe au transmis această informație părinților prin grupurile dedicate de WhatsApp, comunicarea fiind făcută în cadrul aceleiași zi de duminică, până la ora 12.30. Atașat vă transmitem și dovezile că aceste comunicări au existat.
Marea majoritate a părinților a înțeles situația, însă au existat, bineînțeles și nemulțumiri, iar aparatul de specialitate al Primăriei Timișoara a comunicat constant cu aceștia.
Mai mult, tot în cursul zilei de duminică, Primăria Timișoara a publicat pe pagina dedicată informațiilor despre lupta cu boala COVID-19, respectiv (https://covid19.primariatm.ro/intrebari) o serie de 47 de întrebări frecvente și răspunsuri, venit în întâmpinarea timișorenilor care au neclarități în privința măsurilor instituite.
Întrebarea nr. 23 este următoarea: «Se închid creșele?». Iar răspunsul este «Da».
Pagina respectivă de «Întrebări frecvente despre carantină» a fost popularizată prin intermediul social media.
De altfel, chiar ziarul www.tion.ro a scris despre această pagină a doua zi după lansarea ei, luni, 8 martie: https://www.tion.ro/stirile-judetului-timis/ce-e-voie-si-ce-nu-in-carantina-raspunde-primaria-timisoara-la-principalele-intrebari-1400776/
Drept urmare, considerăm afirmația din titlu «Fritz a reunit CLSU să închidă creșele în carantină, primăria a uitat să-i anunțe pe părinți» drept una malițioasă și eronată și vă rugăm să faceți corecturile de rigoare.
Vă mulțumim”.
Trimite articolul
Xlucru nemtesc, bine facut, un pas inainte, doi inapoi, nu ne-am convins cu Fuhrer-ul, am vrut si primar neamt
-
va da neamtul de incepeti sa injurati in germana
Fritz ai uitat ca te laudai cu transparenta? Penibilule! Va bateti joc de oameni.
Nu mai fiti rai, fritz kola nu poate uita un lucru de care este complect strain , adica rolul lui in primarie.
Domnul Alin Nica este rugat sa initieze urgent un Referendum pentru Demiterea lui Spritz. USR=PCR
Fritz pare ca e specialist in “manevre” din astea cu antedatari si smecherii birocratice. In campania electorala mintea cu nerusinare ca el nu e ca vechii politicieni. Avea dreptate: e mult mai rau. Fritz si USR cea mai mare mizerie!
“transparenta”, bla bla bla. robu tot retardat e, nu il plange nimeni, dar nu ne opreste nimeni sa te injuram si pe tine, kakao frit
-
Eu il plang pe Robu si mai sunt multi ca mine si vor fi si mai multi, din pacate …
-
Multi ca voi, dar tot putini. Iesi din bula ta si vezi ca Lae Boscherarul tractorist este o voma in mintea cetatenilor din oras.
Si mai important, accepta acest lucru si nu mai fi partizan.-
In mintea ta ii ceata iar limbajul face reclama proasta Usr-ului.
-
-
la gataia cu voi toti, lol. psihopupu.
-
Doi limitati cu limbaj de mahala, fani Fritz. De ce ne mira?
-
Eu personal, am doar limita inferioara, nu superioara ca matale.
Ha ha ha, ce ne- ai spus- o, ce greu a fost sa ti- o intorc. Ha ha ha…
Mars la jug, intre timp!
Du- te la pe feisbuci la Lae tractoristul si fa- l sa se simta special cu teoriile conspiratiei si alte fanatisme patologice.
-
-
-
trebuie sa fii tampit sa-l plangi pe robu cand poate fi ales oricine altcineva. ori tampit, ori membru de USL, care e cam acelasi lucru, dar ai ceva cancer pe creier si cretinism in plus
-
Da, poate fi ales oricine altcineva in locul lui Robu si sa fie la fel de incompetent ca Fritz, desi intr-adevar cred ca sunt sanse mici sa mai gasim asa un incapabil ca Fritz.
-
-
E de circ fritus nemtesc. Panarama panaramelor 🙂
Frumos limbaj. Atat va duce capul, atat faceti.
De fapt Trocan, pila lui Robu, a uitat. A fost numit director la creșe pe merit și pe competență, Trocan fiind absolvent de Autovehicule rutiere și tânăr absolvent când l-a numit Robu.
-
Aha. Deci nici acum nu-i Fritz vinovat ca uita esentialul si nu comunica decat stupizenii. Fritz niciodata nu-i vinovat in viziunea voastra. Sa ne tot spuna de 6 luni ca vrea carantina generala in Timisoara n-a uitat. Luati-i apararea la incompetent mai ales cand greseste si o sa ne fie bine in continuare. Credeti ca va schimba ceva cand vede ca majoritatea il apreciaza si cand ii tolomac.
-
Ce spui tu? Dupa ce ai stat 8 ani cu un narcisist care accepta in jurul lui doar pupincuristi ce-i tineau isonul si ii indeparta pe cei care ii spuneau adevarul, te-ai trezit tu sa il faci incompetent pe Fritz.
La cate lipitori sunt in administratie, lasate acolo de al tau robulete sau sclavul, pardon, secretarul precedent, va mai dura pana face curatenie.
Dar cel mai probabil ca esti si tu o capusa care e speriata ca ii vine randul si chiar va trebui sa munceasca si sa raspunda pentru ce face.
-
Oamaneii uita ca multi sunt in primarie venit de mult timp pe pile (examene date pe pile) si nu pot fii dati usor afara, pentru ca ar da in judecata primaria si cum s-a dovedit de multe ori vor castiga…
-
-
-
Trocan nu e director la crese. Nu are nicio legatura cu speta aceasta. Verificati mai bine :))
Cand vad agramatii cum se perpelesc, ma bucur de doua ori mai tare ca l-am votat.
Daca asta e mostra a celor care il urasc pe Fritz, inseamna ca suntem pe drumul cel bun. Desigur, nu toti vor acolo, mai sunt si cei carora le place in mocirla.
PS: Nu stiam ca Tion a intrat in politica. De la o vreme, doar articole cu tinta observ 🙂
-
Agramati, neagramati,
Pacat ca nu realizati,
Ca este deja elocvent
Ca Fritz este incompetent.
Corporatiștii sunt fericiți, alesul lor acționează după un plan bine conceput. Ei au copii virtuali și nu au nevoie de creșe.
Majoritatea sunt un pic cocoșați după multele ore de cybersex!
Cresele nu au ce cauta in subordinea primariei . Sunt unitati de invatamant anteprescolar . De ani de zile cresele functionau pe langa gradinite . Acuma mana cereasca pentru primarie o gramda de pile au locuri de munca caldute si bine platite.
Fazanii care au salar peste mediu si isi permit sa tina copiii la privat nu inteleg ca exista alte mii de parinti care acum sunt fara solutie.
bine ca i-a spus nica de clsu asta… ca altfel bătea vântu prin consiliul ala
sau comitet*. tot degeaba oricum
FRITZZ uita sa respire, de aia are o aplicatie pt asta, sa ii aduca aminte
Eu raman stupefiat de cum functioneaza lucrurile in romania, inca raman dupa ani si ani. Nici un plan, nici o organizare, fiecare face ce ii trece azi prin cap pentru maine, taie un picior de la masa fara sa se gandeasca ce face cu restul mesei.
Toate inchiderile astea trebuiau sa fie bine stabilite cu toate masurile si implicatiile aferente, stabilite prin lege ca in momentul in care o localitate, zona intra in zona rosie, in carantina sa stie toata lumea ce sa faca.
La noi sambata se hotaraste ca duminica intra in carantina. Daca s-ar aplica nemteste si nu romaneste, luni dimineata toti ar trebui sa ia amenda ca nimeni nu are adeverinta de la angajator. Deci nu e bine asa.
Se inchid scoli, gradinite, dar uiti de crese. Le inchizi pe alea de stat, da alea private pot functiona. Cica nu sunt gradinite, sunt “cluburi de copii”. Acolo virusu nu intra? Universitatiile iarasi fac ce vor, functioneaza cum vor, ca cica e autonomie universitara. Din nou virusul acolo nu functioneaza ca isi ia bataie de la nenii rectori.
Pai daca inchizi, inchide tot, stat- privat, 1 an- 20 de ani.
Ce fac parintii? Pai din start stabilit: stau sau nu acasa. Daca parintii stau acasa ce se intampla la ei la serviciu? Din start stabilit, daca institutia are 10-20-30% parinti care stau acasa se inchide.
Deci totul trebuia sa fie clar, cu 10 pasi de urmat, in detaliu sa stie fiecare ce se intampla cu el, cu familia, cu jobul in caz de carantina. Nu dupa te scobesti in nas, tu guvern, parlamentar, presedinte cj, primar incompetent. Comitii si comitete, fiecare voteaza ce vrea, dupa ce voteaza vine arafat, ministrii sa mai dea cate un ordin.
Trebuia totul snur, pe cifre exact, nu pe comitete, masuri standard peste tot in tara. Ai atins 3 la mie, aia inseamna asta si asta, ai 6 la mie, asta si asta, ai 9 la mie, asta si asta.
-
Lasa-ne cu nemti ca ne-am lamurit cu asta…
-
Nu candidezi sa faci tu totul pe cifre exacte ? Da’ fara comitete si echipe de lucru… POate atunci ai sa intelegi ca in viata reala nu merge totul ca in Excel…
Astia care comentati despre oricare primar este in functie….. de ce nu ati candidat voi la alegeri?? Ce v-a oprit?? Ca doar ati fi rezolvat peste noapte toate pb orasului. Ahhh e mai usor sa stai acasa pe canapea si sa comentezi despre tot si toate… bahh voi nu aveti o viata de trait??!!
A zis ca inchide Timisoara. Era greu de inteles ca si gradinitele si scolile se inchid? Era mai bun Robusl? Da-le peste nas psd-hauristilor care te critica!