Fritz spune că situația financiară a primăriei nu este foarte bună, dar intenționează ca anul viitor să reducă semnificativ cheltuielile de funcționare și să crească investițiile.
„Noi lucrăm și la propunerea de buget pentru anul viitor și în această propunere vom vedea cu siguranță o reducere a cheltuielilor de funcționare, pentru că sunt prea mari, mai ales în raport cu cheltuielile de investiții. Și trebuie să întărim această secțiune de investiții, pentru că Timișoara are nevoie de investiții majore. Trebuie să reechilibrăm bugetul, mai puține cheltuieli de funcționare, mai multe cheltuieli de investiții”, a spus Fritz.
Primarul Timișoarei spune că s-a uitat și peste taxele și impozitele locale și a decis că trebuie găsit un echilibru, între ajutorul pe care municipalitatea îl poate da afacerilor care au suferit în pandemie și nevoia de a continua investițiile.
„Trebuie să ne uităm la taxe și impozite. Acolo am avut două observații: pe de o parte, e foarte important acolo unde avem probleme acute în economia locală să intervenim cu anumite facilități, pe de altă parte, este important să asigurăm ca obiectivele noastre de investiții să funcționeze în continuare. Nu ne permite o scădere abruptă, bruscă a veniturilor pentru Timișoara. Linia generală a fost să păstrăm nivelul taxelor și impozitelor acolo unde este, cu o mică, mică, mică ajustare la rata inflației. Am încercat, punctual, să venim în ajutorul mai ales a sectorului HORECA. Avem o reducere a impozitului pentru clădiri nerezidențiale pentru afacerile care sunt afectate de pandemie cu 50 la sută pentru tot acest an. Și, bineînțeles, dacă va exista baza legală o să extindem, vom extinde această facilitate și la anul. În același timp, vă amintesc că am suspendat procesul de supraimpimpozitare pentru clădiri neîngrijite tocmai pentru a pune la punct o posibilitate legală și funcțională”, a mai spus Fritz.
Pe de altă parte, primarul Timișoarei spune că a descoperit că fosta administrație a impus peste 50 de taxe speciale locale, unele fiind cerute de lege, dar altele nu erau, iar costul de colectare a acestor taxe era mai mare decât banii efectiv colectați.
„Am constatat că există peste 50 de taxe speciale locale, multe cerute de lege. Dar totuși sunt multe taxe speciale. Și am mers prin această listă și am încercat să eliminăm multe dintre aceste taxe. Am constatat că ce am încasat din unele taxe a fost mai puțin decât munca depusă pentru colectarea lor”, a explicat Fritz, el adăugând că a decis eliminarea a 12 din cele peste 50 de taxe speciale.
Printre taxele speciale suspendate anul viitor se numără și cea de promovare turistică. Primarul Timișoarei a constatat că anul acesta s-au colectat din această taxă 700.000 de lei, iar în 2019 – 2 milioane de lei. Niciun leu, însă, nu a fost folosit pentru promovarea turistică a orașului, ei rămânând în conturile primăriei. Astfel, anul viitor, chiar dacă această taxă va fi suspendată, municipalitatea va avea la dispoziție aproape 3 milioane de lei pentru promovarea turistică a orașului
„Am redus și taxa pentru utilizarea locurilor publice. Taxa pe spațiul public pentru terase a ajuns la 10 bani/mp/zi. Nu putem să o reducem la zero din motive legale, dar am redus-o la minimum”, a concluzionat primarul Timișoarei.
Articole pe aceeași temă:
Patronii de hoteluri și restaurante cer Primăriei Timișoara reducerea impozitelor
Trimite articolul
XFoarte “fain” cu pietele si strazile pline de mese, deci apartinand practic alora de dau un ban ca sa ia loc. Nu mai sunt publice, cum ar veni, nu poti face slalom cu bicicleta printre cafele si ciorbe… Ca de scoaterea lor din carosabil deja s-a ocupat alalaltu’ .In rest, vad ca “sarmanele” firme beneficiaza de scutiri si reduceri, mai ceva decat oamenii. La ce calitate aduc pe piata, si ce frumos au la randul lor grija de angajati, clienti, de societate in general… Chiar merita sa nu fie impovarati cu nimic. Yeee
-
Astia de la HoReCa oricum angajeaza la negru sau cu salarul minim, nu dau bon de consumatie si platesc un TVA simbolic.
Dar vand cu 9 lei paharul de apa plata, 18 lei un capucino si 19 lei o zeama calda mai rea decat am mancat cand am facut armata…
Acum oricum inchideau terasele pentru ca este vreme rece dar vor bani de la buget!!!-
Eu nu le plang de mila astora din HORECA. Mai bine zis, nu le plang de mila astora din RECA.
Ca o fi chiria mare, e clar ca in centru vorbim de alte costuri. Insa:
1. E o nesimtire sa vinzi o limonada la 250 de ml cu 20 de lei sau o cafea cu 10;
2. Orice om gospodar pune bani deoparte, ca e firma, ca e persoana fizica, aia e; astia au inceput sa planga ca nu mai au incasari, dupa doua luni de inactivitate;
3. Nu va deceda nimeni daca nu va mai manca in Unirii sau pe Corso (apropo, cum au luat autorizatii pe functionare cei care au terase pe Corso, din moment ce nu au toaleta?); mai facem o cafea acasa, mai stam cu copiii…;
4. Daca nu merge business-ul, ne reorientam (cu trimitere la punctul 3.); multinationalele angajeaza, insa nu prea cauta evazionisti;
5. Daca nu ai fond de rezerva, adica sa iti asiguri un profit pe care sa il poti reinvesti, de ce faci afaceri?
6. Eu imi rup coatele, in continuare, sa invat si altceva decat ceea ce fac acum. Moca, cursuri online, in ideea in care s-ar putea sa fiu disponibilizat. Si imi merge 🙂
-
-
Numai bine Cluburile și terasele, taman CEI CARE AU UMPLUT ORASUL DE COVID, NERESPECTAND MASURILE GUVERNULUI (precum Fritz in campanie) vor primi PREMIU ptr asta, SCĂDEREA IMPOZITELOR pe cladiri (de parcă și plăteau ei vreodată corect TVA din afacerile lor)
Acu înțelegeți cum se fac bani de Bentley si Lamborghini
Dar celebra taxa auto majorata de vopsitu cu 50% (dupa ce ca si creste exponential-un motor de 3l plateste de 10 ori mai mult decat un motor de 2l desi diferenta intre ele este de doar 50%) ramane?
Ca oricum nu s-a realizat nimic pentru circulatia auto in oras!!!
-
Taxele mai mari pentru motoare cu cilindree mare sunt impuse pentru a reduce poluarea. Nu ca a vrut Robu sau altii, astea sunt legile in Europa. Vrei masina puternica, ce are un consum mare, respectiv o poluare mai sensibila, platesti. Nu cred ca stai in cei 1000 de lei plus la impozit…
-
Mai bine ar marii taxa pentru cazanele de BMWuri din ’92 sa le duca la remat. Mai putina poluare in Timisoara numai bine.
-
Sa se orienteze alesii nostri la cum face Germania cu masinile mai vechi cu poluare mare.
La nemti este impozitul pe masina care te face sa scapi de masinile cu Euro 2-3 si cu capacitate cilindrica mare. La ei impozitul pe masini se calculeaza dupa un algoritm in care intra capacitatea cilindrica si cantitatea de CO2 emanata. Stabilita din cartea tehnica si nu de catre Atelierul de la colt al lui Vasile.
Ai cilindreea mare esti mai bun de plata. Ai cumva euro 2 sau 3 la masina……. costa impozitul pe an cat jumatate din masina, daca nu mai mult. Am auzit si de impozit de 1500 pe an la masina Euro 3, Diesel. La Euro 4 si 1800 cm3 cat am eu, am cam 200 de euroi de plata pe an. Merge, zic eu, ca masina e buna si la cat imi trebuie mie, ajunge. Plus ca la impozit se socoteste si cantitatea de cO2 emanata. Emana mult, öplatesti mult.
Nu exista “taxa verde” la import, sau alte taxe cum e la Romani. Taxa Tariceanu sau alte taxe ce le tot schimbati si care sunt ba legale, ba ilegale, ba neonstitutionale, etc.
Nemtii de aia se scapa de masinile vechi. Ca au impozit imens pe ele. Chiar daca masina mai este buna (sunt si cazuri de bunici ce au mertzanul in garaj si fac 5000 km pe an – deci asa se scapa societatea germana de cazane vechi si poluante, chit ca ele sunt , tehnic vorbind – OK -. La nemti mergi cu masina la TÜV si ala nu inchide ochii la nereguli.
Bagati si in Romania impozite functie de CO2 si cilindree si sa vezi cum vor ramanea BMW-urile din 1992 in curtea vanzatorului.
-
O idee foarte buna
Toate scutirile de taxe si impozite din mediul privat le recuperezi de la timisoreni prin majorarea impozitului pe locuinta/auto + alte taxe….Fritz ai fost ales de locuitorii Timisoarei nu de SRL-uri…pe listele cu alegatori sunt trecute persoane cu CNP si nu denumiri cu CUI / CIF
Doresc si eu o reducere a impozitului auto cu 50% pentru motoarele mari. Avand in vedere ca nu imi pot folosi masina personala din cauza restrictiilor de circulatie impuse de catre autoritarile locale si mai tot timpul sta in garaj, nu vad de ce as plati impozitul la valoarea lui intreaga, umflata cu 50% recent de catre cioara vopsita Robu. Daca suntem solidari, sa fim pana la capat, cu toata lumea in mod egal. Nu se poate eu sa platesc si profitorii nu! Cei cu afaceri prin centru, cei care cer 12 lei pe un rahat de cafea care face 2 lei, care s-au imbogatit prin specula si exploatarea tinerilor, ei vor fi scutiti. Vreau si eu sa fiu scutit!
Pai e simplu fritz reprezinta interesele lor e inconjurat numai de asa zisi oamenii de afacerii stomatologii…hangii..si birtashii …cum cacat sa nu le reduca taxele
Adică multimilionarii din privatizări aka terenuri și clădiri industriale luate pe nimic de la stat, majoritatea familii de nomenclaturiști securiști, vor avea taxele scăzute cu 50 %. Iulius, Jumanci, patroni ce-și iau Porsche, Bentley și Lamborghini 👍
Buna așa! Trăiască Fritz și USR!