Fritz a anunțat, luni, că potrivit numărătorii paralele realizată de observatorii USR PLUS în secțiile de votare, el a obținut votul a 53,1 la sută din timișoreni, în timp ce alianța a obținut un scor de 41 la sută, lipsindu-i un singur vot de consilier pentru a deține majoritatea simplă în Consiliul Local Timișoara.
„Am dormit bine. Trei ore dupa o noapte care a fost lunga. Vreau să spun un mare mare mulțumesc pentru increderea timișorenilor și vreau să multumesc tututor care au mers la vot ieri, mai ales celor care nu m-au votat pe mine, ma voi strădui să câștig și încrederea lor. Vreau să îi felicit pe toți candidatii care au intrat în Consiliul Local Timisoara, din toate partidele. Îl felicit și pe noul președinte al Consiliului Județean Timiș (Alin Nica – PNL). Timișoara, ieri, a exprimat o voință foarte, foarte clară de schimbare și cred că pot să îmi permit să spun că a fost un vot de speranță, nu a fost un vot împotrivă, ci unul pentru ceva, pentru o Timișoară europeană, una deschisă, care își face vocea auzită atât la București, cât și la Bruxelles. 53,1% dintre timișoreni m-au votat și după toată experiența mea în campania electorală pot să spun că am primit voturi din toate straturile sociale, etniile, oameni de toate vârstele și exact diversitatea asta este ce îmi dă încredere că vom reuși și să transpunem această energie diversă în proiectele noastre pentru Timișoara. USR PLUS în Timișoara este cea mai puternică forță. Am obținut peste 41% din voturi, ne mai lipsește un singur vot în Consiliul Local pentru majoritate”, a anunțat Fritz.
El a adăugat că Timișoara a încheiat, după 30 de ani, perioada de tranziție, alegând un primar care nu are legături nici cu comunismul, nici cu baronii locali sau miliardarii de carton.
„Ieri, Timisoara a încheiat prin vot aceasta tranziție, 30 de ani de la căderea comunismului. Eu sunt un candidat care nu are absolut nicio legătură cu comunismul, nici cu acest sistem cu baroni locali sau miliardari de carton. Faptul că timișorenii au avut această încredere în mine arată că au încredre în propria lor forță, energie și istorie multiculturală și europeană”, a mai spus Fritz.
Întrebat cu cine va face alianță pentru a obține majoritate absolută în Consiliul Local Timișoara, având în vedere că proiectele de patrimoniu au nevoie de două treimi din voturile consilierilor, Fritz a spus că nu a avut negocieri până acum cu nimeni, iar acest lucru rămân de văzut. De asemenea, el nu a anunțat nici cine îi va fi viceprimar din cadrul alianței.
„O sa vreau să mă informez în mod oficial depsre parerile și ideile unor colegi și o să îmi consitui o echipă de tranziție, o echipă cu care voi lucra la această tranziție până când voi prelua mandatul și până când voi avea o primărie în spatele meu și această echipă vă implica experții cei mai buni din toate domeniile, din toată țara”, a concluzionat Dominic Fritz.
Trimite articolul
XTranzitie de la ce la ce? Dupa 30 de ani, Timisoara are din nou conducere de stanga.
-
@tzzz – asta ai inteles tu din declaratie ????
-
@tzzz
Citeste CU VOCE TARE articolul… si in special citatele din discursul primarului ales Dominic Fritz si poate vei intelege ce s-a intamplat ieri la Timisoara! -
tzzz, somn usor in continuare. scoata pla lui robu din gura, ca poate tu cu gura auzi, poate o sa pricepi
-
ieri la digi i-au fost puse noului primar trei intrebari, dupa fiecare raspuns am avut senzatia ca il reaud pe iliescu, nimic concret, … mai mult, nimic in legatura cu intrebarile puse, ca si concluzie… fritz, politruc cu boletin de germania, ales doar pt ca este neamt si avem noi o afinitate cu germania asta ca acolo parca ne-am apleca sa strangem si chistoacele altora de frica sa nu se auda acasa ca suntem necivilizati.
-
eu cred ca ne va multiculturaliza. De exemplu ne va invata sa zicem ja ja pe nspe limbi pe care le vorbeste. Ca la mai mult nu ma astept. Sper ca ma insel.
-
mi-ar fi placut daca nu aborda miciuna asta cu “comunismul” si “revolutia” de la prima conf de presa. tot limba de lemn bio a ramas.
am inteles boss, comunistii = rai . timisoara = sulita lui sf gheo
nu aruncati cu pietre, daca mai stateam in tm il votam si eu.
-
Tranzitia catre ” Noua Ordine Mondiala ” .
-
Mare adevar mare.
-
Postacule, vezi ca poate iar te incurci in nick-uri si iar nu iti primesti banii pe postari.
-
-
Inteleg ca nu era ok Robu. Dar de ce am ales un NEAMŢ ca seful Timisoarei? Ne-am vandut intereselor straine. Nu e roman, nu e crestin ortodox deci nu are valorile necesare pentru a fi primarul unui oras cu istorie. In 2024 sa luam un candidat din Dubai sa il punem primar, rusine tradarorilor!!!
-
Nu boss, ca te punem pe tine ca te-a nascutat mami in Timisoara. E suficient sa fi supt lapte de mama timisoreanca pt a fi primar aici.
-
Cam toți romanii sunt hoți, mai ales ăștia ca tine, care te dai mare creștin ortodox, dar ai fura și cearceaful de sub mămica ta. Nu e bun Fritz ca nu va va permite sa mai băgați degetele în pusculita de la buget, asa e? Hai sictir
-
Omule, cred ca noi banatenii ar trebui sa stim primii ca religia nu ne desparte de vecinul de langa noi. Nici etnia (sau cetatenia).
Apropo, Dominic n-o fi ortodox, dar tot crestin este, din ce retin. Nu a fost ales vreun budist sau ceva om cu religie complet exotica.
Cit despre cetatenie, sa nu uitam ca Timisoara si-a inceput drumul cu contele de Mercy 😉
-
Vecinul poate sa fie de orice religie sau natie desigur. Dar seful orasului trebuie sa ne reprezinte iar printre alte caracteristici trebuie sa fie Roman(nascut oriunde in Tara) si crestin ortodox sa ne inteleaga dorintele spirituale. Nu sunt evident singurele criterii dar trebuie si ele respectate.
-
Trebuie să reprezintă prin fapte și idei, nu prin etnie și naționalitate sau chestii care țin de viața privată (religia în speță).
-
Postacule, vezi sa nu te incurci iar in nick-uri!
-
“Vecinul poate sa fie de orice religie sau natie desigur. Dar seful orasului trebuie sa ne reprezinte iar printre alte caracteristici” asta nu e regula, asta spui tu, ca atata te duce mintea aia de retardat
-
Momentul ala cand pana si tibi iti raspunde cu ceva adevarat!
-
-
Ce treaba are religia cu primaria? La noi in tara, biserica e cea mai mare mafie si nu face nimic altceva decat sa ceara bani de la stat si de la “credinciosi”.
Sper ca o sa fim condusi de oameni care si-au dat seama ca avem destule biserici.
-
-
Ultima data cand Timisoara avea primar catolic Romanii nu erau admisi in oras decat, Romanii nu aveau voie sa se imbrace ca oamenii si nici sa lase mostenire carpele pe care le purtau cand mureau. Un catolic venea si decidea ce si cine mosteneste, chiar daca era vorba de o pereche de itari! Bravo Timisoreni !
-
-
Ioane esti pocait?
-
are un grad mare de retard,e obtuz, daca ar gandi toti ca ion….am fi in lanturi
-
-
Nu ie ție și la toți cre(ș)tinii. Pana nu scăpăm de dogma asta, tot sclavi o sa fim. Cu oricine la putere, tot scavii lu Daniel rămâneți
-
baf, faci o confuzie destul de mare… eu SUNT crestin, si la fel e si Fritz.
Cei care urla pe aici cu texte ultra-nationaliste si eurosceptice sunt pur si simplu postaci pesedaco-rusi, sau idioti utili folositi de kremlin (look it up).Toata familia mea (inclusiv cei care merg mult mai des decat mine la biserica) l-a votat pe Fritz, si l-am fi votat cu totii indiferent daca era ortodox, catolic, ateu, etc. pentru ca nu l-am votat din “identitate religioasa”, ci din perspectiva inlocuirii unei maimute-baron-local cu un om respectuos si capabil.
Mitul ala ca biserica carmuieste voturile tuturor crestinilor a fost demontat odata cu referendumul pentru familia traditionala. Acolo s-a vazut clar ca foarte putini dintre crestini au muscat momeala propagandei pesedisto-ruse.
-
-
Baiete, esti idiot. Sau, ma rog, traiesti in lumea ta pe la 1977…
-
S-a ales un neamt, dar putea fi si congolez, sau japonez, sau uigur, dintr-un singur motiv: NU mai exista nici un intelectual român (bio) care sa aibe calitatile necesare dar sa si fie interesat de acest post. Cei câtiva, înca în viata, care ar fi putut candida, sunt scârbiti de tot ceace se petrece azi în diversele domenii ale vietii publice. Detaliile le stie aproape fiecare.
-
Daca te-ai uita in istorie ai vedea ca majoritatea primarilor timisoreni au fost unguri si nemti, o mica parte din ei romani si culmea cu cele mai putine realizari. Deci Timisoara e pe drumul cel bun. Daca nu va face nimic, nu e problema, peste 4 ani schimbam, punem un roman, sau ungur sau cine pare cel mai capabil ca pana la urma asta ar trebui sa fie logica.
-
Dacă valahii nu-s în stare să facă treabă în propria ogradă, atunci aduci ca administrator un neamț, nu un rus, un turc sau un găgăuz. Inteligentule, la fel au făcut înaintașii când l-au adus pe Regele Carol I = un neamț în fruntea Țărilor Române! Nu au pus la conducere un valah dependent de boierime și nici un coruptibil, incompetent și nepriceput, ci un neamț care și-a demonstrat în timp capacitatea => în câțiva zeci de ani a adus România în rândul țărilor moderne, cu căi ferate, reforme agricole, etc. Comuniștii apoi au stricat totul, inclusiv după 1989. Iar istoria Timișoarei aparține întemeietorilor Timișoarei așa cum o știm acum. adică a austriecilor. Spre confuzia majorității, TIMIȘOARA NU E BANAT! Timișoara a fost construită de la ZERO așa cum o știm și azi cu Canalul Bega + Clădirile Istorice + Iluminat electric + Tramvaie + Hidrocentrală Electrică + Fabrică de Bere + etc. de acum 300 de ani de austreci după ce orașul a fost eliberat de ei de sub turci => Timișoara a fost o enclavă austriacă, apoi austro-maghiară, cu populație majoritat germană și maghiară pe teritoriul Banatului. La fel a fost și New-York care nu era un oraș al amerindienilor sau Kape Town care nu era un oraș al negrilor. Timișoara și-a revenit la matca ei istorică, multietnică și multiculturală.
-
Blitz, respect! Daca ar putea multi de aici sa poata citi si intelege comentariul tau, le-ar face poate putin bine.
-
Corect, sa speram ca se verifica teoria ta la Timisoara, ca de Iohanis nu cred ca poti sa spui ca a facut ceva bun pentru tara…
-
@blitz – ce zici tu arata niste complexe de inferioritate ingrozitoare, valabile la noi la romani
noi, romanii, nu putem
el, neamt (Fritz, Johannis, Siegfried), francez (Clotilde, Cosette) el INSA va putea, pentru ca nu-i asa, EI SUNT MAI BUNI CA NOI
nu, eu nu-s nationalist deloc, dar nici complexat naibii nu sunt sau cu basca-n mana la “europeni”, pentru ca nu, nu-s mai buni ca noi.
-
-
Am dorit un Neamț care sa ne scape de olteni
-
Sper ca mesajul asta e troll.
Lasa ca au votat altii romani adevarati cu origini dacice si valori ortodoxe, primarul pedofil. -
Nu e “seful” Timisoarei, e primarul. Primarul e angajatul cetatenilor, noi il platim pe el. E adevarat ca lumea nu percepe asa in tara pentru ca voi PSD-istii ati devenit efectiv niste boieri pe mosie.
-
realizezi cat rasism e in vorbele tale?
Triumful minciunii si al imposturii!!!
-
hai pe bune sluga liberala ce esti
Avand in vedere campania puternic axata pe ecologie, sper ca Fritz va rezolva problema aerului in Timisoara. Mai direct spus, problema prietenilor sai din Germania, Continental.
Care este doctrina USR ca eu nu o cunosc inca ????? un mare mister ….partid nascut ca un copil din flori, stim ce doctrina are PSD sau PNL dar USR PT. CE MILITEAZA CARE SUNT POLITICILE PUBLICE PROMOVATE?????
-
Ma bucur ca a castigat Fritz desi nu sunt fan USR-Plus. Totusi avem nevoie de ei ca partid, sa faca digitalizarea primariei, sa aduca un suflu nou, modern etc
USRPlus e un partid progresist, se considera de dreapta dar unii ca Basescu, Vosganian il numesc un partid neo-marxist.
Se remarca prin lupta pentru modernizare, transparenta si impotriva coruptiei. Totusi sunt multi care se tem de ei, si se observa si aici pe Tion si in alte parti. USRPlus e controversat pentru pozitionarea impotriva familiei traditionale (barbat-femeie) pentru atacurile unor fosti sau actuali membri la adresa Bisericii dar mai ales pentru sustinerea mai mult sau mai putin directa pentru comunitatea LGBT.-
Dominic e romano-catolică, provine dintr-o familie cu 8 copii, cat se poate de traditionalista.
-
Talibano, inteleg ca cine nu e cu voi (partizand fanatic al “familiei traditionale” bazata pe barbat, femeie, bataie, abandon scolar, abandon familial si altele) e categoric impotriva voastra. Cei care militeaza pentru TOLERANTA – nu pentur altceva, ca aberatiile cu copii luati cu forta si dati spre adoptie cuplurilor gay asta sunt, aberatii si fake-uri. Bune de diversiuni cand n-ai cu ce sustine o discutie.
-
-
Ce doctrina are PSD, de stanga? De ce nu au facut scoli si spitale ca lumea? Dar PNL ce doctrina are, dreapta? Tariceanu la guvernare a tot marit aparatul de stat si pensiile, nici o masura pentru dezvoltarea economiei.
Na, ati incheiat bairamul? De maine vrem actiune!
-
Tipic postacilor pesedaci:
– cand castiga ai lor, primii 7 ani din 8 postacul care acum scrie cu “Jean” (ti-ai inventat un pseudonim nou, bravo, de data asta un pic mai inspirat) spunea “Ciuhandu, Basescu, Boc sunt de vina pentru greaua mostenire pe care au primit-o Dragnea, Viorica, Daea, Bojin, Dobra”
– cand castiga altii complet noi, nici nu ajung sa primeasca efectiv puterea si sa depuna juramantul, ca deja se cer rezultate!:)))
Ce caută securista( informatizare a Securității ) de Rodica Militaru in echipa Dvs., domnule Fritz? Era vorba ca selecția membrilor partidului USR-Plus se face foarte atent, tocmai pentru a evita infiltrările unor personaje securisto-comuniste . De ce nu luați măsuri? A turnat , turnat, turnat…. note peste note . E pacat ca Închideți ochii . Nu ne dezamăgiți.
-
Pai si directorul de la Judetean a fost PLUSist… acuma a trecut la PNL ca rezoneaza mai bine cu puterea. Nu m-ar mica ca USRPLUS sa il reprimeasca pe directorul de la Judetean cu bratele deschise.
-
Vezi-ți tu Anubis dragă de tărâmurile subpământene de care ești responsabil. Dl. de la județean, Craina, e de la Pro România
-
-
Pana si numele sau “Samael” inseamna Diavol. Asa suntem noi crestini?
-
Robert = Gigel = postac notoriu raspanditor de propaganda ruseasca cu card-drac, coduri de bare666 si alte kkturi…
Tu chiar ne crezi prosti pe toti???
1. “informatizarea” securitatii? Cam greu pe vremea aceea, si unde mai pui faptul ca ceausescu nu prea le avea cu computerele – el ura pana si termenul, si de aceea a impus folosirea altuia “masina / sistem de calcul”
2. NUMELE se primeste de la parinti, nu se poate schimba asa cum ti-l schimbi tu intre comentarii :)))) Fritz a dovedit cu tot ce se poate ca e un BUN CRESTIN! Dar asta nu are relevanta in politica si administratie
3. Chiar daca ignoram punctul 2, si te luam in serios prin reducere la absurd, hai sa vedem originea numelui SAMUEL si NU Samael, si ce gasim noi? Dar, vaaai, incredibiiil! MINTI CU NERUSINARE! Oare CINE s-ar fi asteptat?
Samuel, in functie de traducerea din ebraica, inseamna ori “in numele Domnului”, ori “Dumnezeu a auzit”. Iar din punctul de vedere strict biblic, il avem pe profetul Samuel, despre care un simplu search ne spune ca: “El este venerat ca profet de evrei, creștini și musulmani.”Sah-mat, prostovane!
-
Poate că te-au votat și “comuniștii ” cum poți spune așa ceva,ai început cu stângul,tu reprezinți și cei care au o vârstă care au trecut prin ” comunism” sau ……sper că nu incepem ideologia tipic usr,păcat că ești în acest partid,că doar ești tânăr
-
Cei care au o varsta si au trecut prin comunism l-au votat pe Fritz TOCMAI pentru ca isi aduc aminte, iar Fritz reprezinta total OPUSUL acelei perioade extrem de negre ale istoriei!
Nici nu te-ai asezat bine pe tron si ti se da usor arama pe fata.
In Februarie spuneai ca ai o echipa si o strategie in spate, acum ,,o să îmi consitui o echipă de tranziție – ziceai ca ai o echipa in spate… – o echipă cu care voi lucra la această tranziție – pai inainte ai prezentat masuri de 30 de zile, acum ai nevoie de tranzitii, cu echipe ce nu exista ?!? – până când voi prelua mandatul – nu l-ai preluat?!? oi visa inseamna! – și până când voi avea o primărie în spatele meu – nu ai deja una? – și această echipă vă implica experții cei mai buni din toate domeniile – pai ziceai ca sunt deja pregatiti – din toată țara”.
O sa, voi face, e posibil sa, in viitorul apropiat – aici, acum!
-
Plin de mincinosi, securisti, oportunisti si AMATORI in mirobolanta echipa a fritzului. Jeguri prefacute!!!
-
Andrei, raspunde-mi. Si nu mai scrie atat de mult!
Acum, ca partidul a scazut plata pe comentariu la jumatate trebuie neaparat sa bagam comentarii la cantitate, nu la lungime. Cat mai multe anti-fritz sau anti-usr! Si mai scrie ceva si de amenintarea LGBT, ca n-ai mai scris de alaltaieri!PS: E totusi misto ca ai bagat duma aia ieftina cu preluarea mandatului, cu asta o sa prostesti multi cititori care nu stiu nimic despre depunerea juramantului si preluarea puterii.
Semnat,
Ionut_si_emilut fac_shimburi_de_preputz
-
Victoriosul de azi ar trebui sa-si pastreze modestia. Acest sfat vine de la unul care l-a votat fara sa il cunoasca macar. Doar in speranta de a scapa de aroganta vechiului pimar. Nu trebuie subestimat nici “ajutorul” dat de PSD care neavand practic candidiat a preschimbat de fapt turul I in turul II – batalie intre doi finalisti
Si apropo de dl Robu, pentru prima data il felcictit cu toata sinceritatea…pentru modul decent si fair in care si-a recunoscut infrangerea
Acum urmeaza sa vedem ce poate de fapt noul ales si mai ales cum va face selectia intre puzderia de lingai ce se va gudura pe langa el incepand de azi…
-
Robu? N-a facut decat sa ne mai arate odata cat e de fenial si nemuritor si infailibil… La fel de arogant. Cum ca el e inaintea timpului, iar noi nu-l meritam. Arogant si idiot. Inconjurat de nulitati si lingai.
-
thechosenone, felicitari foarte bun comentariul. Se vede ca ai minte si esti echilibrat. Imi pare rau ca nu te cunosc sa iti dau o bere.
Sa vedem ce va face domnul Fritz pentru Timisoara!
Daca face mai mult decat Robu,atunci am castigat un primar bun.In caz contrar o sa fie multa dezamagire..
S-a sfarsit cu era comunistilor, hotilor, baroni locali si incompetentilor.
Eu propun sa inceapa cu mai multe locuri in crese gradinite si scoli.Chiar de sunt acele containere atat tmp cat sunt aranjate tinand cont de varsta copiilor.Va fi apreciata aceasta initiativa.(nu ma criticati pentru gramatica mea,la matematica sunt si mai praf)
Ati tradat tara si ati dat o pe mana unui strain …nici macar cetatenie romana nu are, rusine sa va fie
-
Felicitari pentru comentariul dvs. identic cu numarul 250. Dorim sa va atentionam ca odata cu atingerea numarului 1000, comentariile dvs. pot fi filtrate automat de catre filtrele anti-spam. Multumim!
Sunt curios daca v-a mai merge prin cartiere..prin piete…sa mai “vorbeasca” cu oamenii 🙂 Sunt sigur ca urmatorii 4 ani..nu mai stie unde sunt cartierele si pietele..i:))
-
Eu sper sa faca treaba si sa raspunda sesizarilor, nu sa vina sa vorbeasca personal cu mine!
Robu a fost prin cartiere, s-a pozat cu “fanii” la el in zona, unde era curatenie facuta cu o ora inainte, ca “vine 205”, iar in timpul asta, buruienile de pe strada mea atingeau un metru, iar gunoaiele stateau acolo cate 2 luni pana imi faceam timp si le strangeam doar eu.
Timisoara nu plateste 60.000.000 de € / an pe spatii verzi ca sa isi faca poze primarul cu 3 fani in centru. Daca va vrea si va avea timp sa faca SI asta, foarte bine. Dar prioritatile lui vor fi altele, epoca robu-facebook-selfie s-a terminat.
Citesc comentariile si imi vine sa ma inchin de cata prostie. Fratilor lasati asta cu religia cu o fi o pati, omul ii ales Primaru nu Preafericitul Dani ( zis si manuta de aur) . Lasati si cu Robu, a fost Primar a facut ce a facut, daca sa furat la PMT sunt organe abilitate, nu ii treaba lui Fritz sa caute hotii. In principiu situatia ii simpla, dupa 4 ani stabiti daca ii mai dati un mandat s-au nu.
Revenind putin la ce a declarat dl Fritz cu cei mai mari specialisti din tara o mica obs. un mare specialist din tara nu vine sa lucreze la PMT pe 5000-6000 de lei/luna, aia au firme, contracte etc.
Fratilor scapati de dobi.toaca aia de Ana Munteanu. Este o simpla actrita prapadita cu lipsa de materie cenusie si apucaturi “a la Robu”. La tot ce posteaza si comenturi ce nu ii convin sterge si blocheaza 🙂 Pana la alegeri a dat in Robu si cu minciuni doar pentru a putea stoarce un hate si acum o tot vad pupand dosuri si la numar in fiecare iesire usr in media. Ce puteti face cu ea in partid inafara de a va face de cacao cu incompetenta ei politica. Urmatorul pas este sa vedem escorte la voi?
Citez: ”alegând un primar care nu are legături nici cu comunismul, nici cu baronii locali sau miliardarii de carton.” Totusi a fost o campanie agresiva, bine sprijinita financiar. Cu banii cui ? Altor baroni, nelocali ?
McVid…precis esti o vinitura in Banat , cum adica Fritz a abordat minciuna asta cu Revolutia ?…te indoiesti de buna intentie de daramare a comunismului de catre Martirii Revolutiei din 17-19 dec 89 ?…sau de curajul Revolutionarilor care au condus populatia Timisoarei la Victorie ?
Vreau să apreciez împrumuturile lui Karin Sabine pentru mine un împrumut de 40.000 EUR. dacă aveți nevoie de un împrumut urgent, evitați să fiți înșelați de creditori falși și aplicați prin firma de împrumut real prin e-mail sabinhelps@gmail.com whatsapp +79267494861