„Țin foarte mult la această strategie de a fi fizic la București. Știu că sunt unii care zic «ce caută Fritz la București, vrea să se mute la București?», eu accept aceste critici cu mult drag, cred că este important să fim prezenți. Simt deja, în contactele mele acolo, că un dialog constant chiar aduce rezultate și sper ca în curând să se și vadă. (…) Toată țara vrea ceva și, dacă nu ești acolo, e greu să împingi lucrurile fizic în față”, a explicat primarul Timișoarei vizitele dese pe care le face în Capitală.
Dominic Fritz a fost din nou la București, marți, de data aceasta împreună cu președintele CJ Timiș, Alin Nica. Au discutat amândoi cu mai mulți miniștri, inclusiv cu cel al Culturii, în special pe tema TM2023.
„Alături de președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, și de primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, am avut o nouă întrevedere cu privire la dezvoltarea programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023. După aprobarea bugetului, suma de 60 de milioane de lei va fi alocată proiectelor de investiții prevăzute în OUG 42/2019. Proiecte culturale pe care Ministerul Culturii le va finanța, în baza dialogului cu celelalte 2 instituții, vor fi gestionate de către Administrația Fondului Cultural Naţional (AFCN)”, a transmis ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, pe Facebook.
Banii despre care vorbește Gheorghiu sunt doar pentru infrastructura culturală a programului pentru TM2023, adică nu pentru proiectele culturale propriu-zise, pentru care nu există deocamdată decât promisiuni.
„Pentru ca instrumentele să fie eficiente, Ministerul Culturii lucrează acum la modificarea legislației în vigoare”, a completat ministrul Culturii, semn că e nevoie și de modificări legislative.
Banii, angajați deja în OUG 42/2019
Mai-marii de la București s-au angajat deja prin OUG 42/2019 să aloce bani pentru infrastructura culturală a Timișoarei. Bugetul de stat, care urmează să fie adoptat săptămâna viitoare, prevede într-adevăr 60 de milioane de lei pentru infrastructura culturală din 2021, iar previziunea bugetară pentru anul 2022 este de 84 de milioane de lei.
Conform OUG 42/2019 modificată deja, guvernul ar trebui să plătească pentru jumătate dintre investițiile în infrastructura culturală. Sunt așadar mai mulți bani decât cei prevăzuți în proiectul de buget:
- 11,5 milioane de lei pentru refuncţionalizare clădire din funcţiunea de spital de dermatologie în clădire cu funcţiunea de spaţiu multicultural – clădirea de pe strada Mărășești;
- 5,8 milioane de lei pentru reabilitare termică şi reamenajare parţială nivel parter corpuri A1, A2 şi B ale Palatului Culturii Timişoara;
- 4,6 milioane de lei pentru reabilitare Cinematograf Victoria Timişoara;
- 8,7 milioane de lei pentru reabilitarea clădirii din Piaţa Libertăţii nr. 3 – sediul central al Bibliotecii Judeţene Timiş „Sorin Titel”
- 6,3 milioane de lei pentru reabilitarea Cinematografului Dacia;
- 77,5 milioane de lei pentru reabilitarea și refuncționalizarea Filarmonicii Banatul.
Stadiul proiectelor
Lucrările au început deja la Centrul Cultural Mărășești (valoare totală 21,1 milioane de lei – n.r.), dar și la Cinema Victoria (valoare totală 9,09 milioane de lei – n.r.). Primăria trebuie să semneze în curând și contractul pentru reabilitarea Cinema Dacia (valoare totală 13,7 milioane de lei – n.r.).
Despre biblioteca județeană se vorbește de ceva timp. Consiliul Județean Timiș a reușit să aprobe, la sfârșitul anului trecut, indicatorii tehnico-economici pentru șantierul de 11,9 milioane de lei cu tot cu TVA. Iar proiectul pentru reabilitarea Filarmonicii Banatul va suferi cel mai probabil modificări, anunța la un moment dat primarul Fritz.
Cea mai importantă investiție în infrastructura culturală pentru TM2023, Centrul de Artă, Tehnologie și Experiment MultipleXity, este la faza de DALI – Documentație pentru Avizarea Lucrărilor de Intervenție. Lucrările sunt estimate la aproape 12 milioane de euro, iar proiectul ar trebui să fie gata cândva în această primăvară.
„Am insistat la Compania Națională de Investiții ca MultipleXity, centrul nostru de artă și tehnologie, să fie finanțat tot prin CNI, este deja pe lista de sinteză. Se lucrează la DALI, sper că în aprilie va fi gata și va putea fi depus la CNI, sper că vom primi finanțare și pentru acest proiect prioritar. Avem în bugetul propus parlamentului, sunt optimist că nu o să mai fie schimbări, cei 60 de milioane pentru investițiile în infrastructura culturală, pentru investițiile definite ca fiind prioritare în ordonanța care sprijină capitala culturală. Mă bucur că s-au și alocat acești bani, asta înseamnă că vom putea avansa anul acesta destul de mult”, a declarat, miercuri, Fritz.
Primarul Timișoarei spune că mai-marii de la București vor sprijini atât în 2021, cât și în 2022, „toate proiectele de care avem nevoie”. Edilul-șef spune că s-a văzut și cu premierul Florin Cîțu.
„M-a asigurat că vede acest titlu strategic pentru toată țara și că guvernul lui ne va sprijini cu toate nevoile noastre în ceea ce privește capitală culturală. La nivelul guvernului există o conștientizare foarte mare că acest proiect trebuie să fie un succes. Nu ne permitem, nici ca Timișoara, nici ca țară, un eșec în 2023”, a conchis Dominic Fritz.
Articole pe aceeași temă:
Asociația TM2023 fără Primăria Timișoara? Fritz: Nu am un plan malefic în spate
Trimite articolul
XCe ar fii politica romineasca fara Sosoaca,fara Ciolacu,fara Frirz pe cine ati mai critica acum,El sarmanu tot “IMPINGE”si voi tot il criticati in loc sa il ajutati la “IMPINS”nu vedeti ca nu mai poate singur sa faca fata la Bucuresti.Sa “IMPINGE” la Catu si la doamna Van de Len cand ajunge si el la Timisoara nu mai este bun de nimica
-
Ăsta se plimbă și “analizează” pe banii publici de aproape jumătate de an. Nu a făcut nimic până acum din poziția de primar.
Încet, încet încep timișorenii să-și dea seama că au ales o marionetă pe post de primar. -
Fizic, ar putea ramane la Bucuresti,pentru dat ‘cu impinsu’ la Catzu si dna’ von de lemn’,precum spui matale,are viceprimari,city-manageri,consilieri cu competente delegate,bine platiti asa ca “impinsu ca impinsu” dar cete faci matale cu ‘linsu’ daca lipseste ‘insu’?
Poate merge sa faca rost de finantare pentru aceste proiecte pseudo culturale. Numai spalare de bani si sifonari cu artistii lui peste prajit. O cloaca de putori care si-ar scoate ochii pentru orice leu necuvenit. Imi e o scarba totala, fiti putin curiosi si cautati si voi o lista cu cei implicati. Niste incompetenti pe care nu ii recomanda nimic. CV-uri umflate, minciuni, vrajeala, prosteala. Iar papagalilor le curge scuipat din gura privind cu acesti semi-zei, artisti si antreprenori, manageri si lideri baga banii in buzunar. Timisoara va ramane tot cu troturare sparte, intuneri pe strazi si in parcuri, o gara vai si amar, un aeroport praf, infrastructura rahitica si digitalizare putin peste zero.
-
Domnul meu, cu asa o gandire progresista va recomand sa va mutati, poate la caracal sau caransebes.
Fritz, lasă copilariile și găinăriile ! Pentru Timișoara încă așteptam sa ne spui ce mari investitori aduci, ce business-uri aduci, așteptam încă proiecte mari, așteptam stadioane, spitale, infrastructura, așteptam proiecte și surse europene, orașul curat, infracționalitatea scăzută, etc etc. Nu găinării și mâna întinsa la București.
-
Fără milogeala la București nu o sa vezi nimic sau semnează proiecte ca Robu și după nu are finanțare. De unde vin banii? De la Bucureșt…
Ce inseamna infrastructura culturala pentru care s-au dat acesti bani?
1. Toate proiectele mentionate sunt de o ” mare importanta” pentru fritzi si deci sun bani la primarie.
2. Fritz kola tine foarte mult sa fie fizic la Bucuresti pentru a primi ordinele de la barna,, in rest oricum nu i se sinte lipsa prezentei la lTimisoara.
Du-te nene că mai dai o pupătură la sfintele moaște a lui Iohannis ca și-așa e impotent, te vezi și cu Arahat că oricum ai delegat semnatura și mai ai 3 ani și 9 luni de concediu. Dacă te vaccinezi și tu ca Iohannis cu ser fiziologic o să trăiești fericit până vine revoluția și urgia românilor peste voi. Asta dacă nu fugi în Germania până atunci. De data asta nu mai repetăm greșelile din decembrie și nu mai scapă nimeni.
Du-te nene că mai dai o pupătură la sfintele moaște a lui Iohannis ca și-așa e impotent, te vezi și cu Arahat că oricum ai delegat semnatura și mai ai 3 ani și 9 luni de concediu. Dacă te vaccinezi și tu ca Iohannis cu ser fiziologic o să trăiești fericit până vine revoluția și urgia românilor peste voi. Asta dacă nu fugi în Germania până atunci. De data asta nu mai repetăm greșelile din decembrie și nu mai scapă nimeni.
Iar baga capul in poza la Bucuresti. Isi pregateste de pe acuma locul la Cotroceni (sa-i predea Ohanis stafeta)
Friț ramâi acolo si tu tot ÎMPINS ai fost , la Timișoara ce sa mai faci , se vede bati câmpii zi de zi , ce nu au facut unii si altii și în final , când nu o să mai stii de capu tau ce i de facut o sa gasesti vinovati la …. Bucuresti . rin primărie umbli cu tot felul de dosare de la fistecine …esti pe langa maxim .
Vrea Fritzul sa fie si cerebral acolo sau doar fizic?… 🙂
-
Cerebral spuneti ?Nu este cazul,garantat 100% !
Ba Fritzake, Timisoara e in Timisoara nu la Bucuresti, ai ajuns promar de sector la Bucuresti si nu stim noi? Alo Prefectu, trimiteti-l bai baieti la lucru pe Fritzake…sau a ajuns la Bai Timsioara, la tratament Friztake asta. Pe Fritzake il doar Multiplex-uri si altele….e plina timisoara de cinema-uri abandonate, si mai vrea un multiplex….ceva productiv care sa faca bani si nu sa pape bani stii ba Fritzake, ceva centre de cercetari in noi tehnologii care sa inovezeavand cateva Universitati in TImisoara gen Politehnica, Medicina, Farmacie, Agronomie? macar ceva cercetare si inovare, start-up-uri ceva? Si ulterior sa si pornim ceva productii, macar din ce a fost. Altfel Fritzake ai ramas tot o secretara, Cea Mai Buna Secretara dar to o secretara. Si cred ca USSRi- stii asta sunt, o mare masa de incompetenti si impostori cu diplome false sau in domenii care nu au a face cu domeniu pe care il profeseaza.
Și puneți amândoi dejetul pe fițuică, că filmăăăm!!
Vad ca se reabiliteaza cinematografe cu sume frumusele, 22M, care poate ar fi mai de folos in alte domenii. Oare cinematograful Dacia prezinta vreun beneficu economic avand in vedere proximitatea fata de mall?
“Toată țara vrea ceva și, dacă nu ești acolo, e greu să împingi lucrurile fizic în față”Eu asta in mintea mea o traduc cam asa Daca nu esti acolo si nu dai spaga (impingi spaga unde trebuie) o iei la MUMU
Lațcău dublu repetent, Trifan a abandonat școala.