Fuego, unul dintre cântăreții români care este mândru că se află printre preferințele muzicale ale celor vârstnici, vine să-i încânte pe pensionarii din Timișoara chiar de ziua lor, alături de Benone Sinulescu. Vor urca pe scenă și câțiva artiști bănățeni, alături de Ansamblul Timișul.
Ziua Pensionarilor este un nume dat generic evenimentului de către cei din primărie. Are loc duminică, 14 octombrie, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, începând cu ora 16. Pe scena din centrul orașului vor urca atât artiștii Asociației Seniorilor din
Timișoara – corul Tinerețe fără bătrânețe, formația de dansuri populare, trupa de teatru, cât și nume consacrate ale scenei timișorene. Și nu numai, ne spun cei din primărie.
„Alături de Ansamblul Timișul al Casei de Cultură din Timișoara vor susține recitaluri Florin Pistrila, Zorica Savu, Carmen Biruescu, Cornel Brici și Sandy Tatarici. Va completa acest tablou artistic inegalabilul Benone Sinulescu, pentru ca momentul final să aparțină invitatului special FUEGO”, susțin cei de la Biroul Organizare Evenimente al Primăriei Timișoara.
Accesul în sală se face doar pe bază de invitații, care pot fi luate de la sediul Casei de Cultură a Timișoarei, de pe str. Miron Costin nr. 2, dar și de la casieria filarmonicii, de la Sala Capitol.
Primăria Timișoara cheltuie 50.000 de lei din bugetul local pentru organizarea celei de-a treia ediții a Zilei Pensionarilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!