Dat fiind faptul că nu s-au găsit soluţii pentru evitarea disponibilizărilor, angajaţii Primăriei Timişoara sunt decişi să adopte programul de proteste stabilit de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie. Ei sunt nemulţumiţi şi de faptul că, de-a lungul timpului, administraţia locală a preluat activităţi în mod forţat, cum este exemplul cabinetelor şcolare, de anul trecut.
„Pe 2 februarie vom declaşa o grevă de avertisment de două ore, iar dacă negocierile nu merg bine, pe 9 februarie suntem pregătiţi să declanşăm greva generală, pe o durată nelimitată”, ne-a spus Tiberiu Negrei liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara.
Conform Proiectul de lege privind normativele de personal pentru unităţile administrative şi instituţiile publice din subordinea acestora, Ministerul Administraţiei şi Internelor vrea să disponibilizeze 16.742 de salariaţi din administraţia publică locală în acest an, cele mai multe reduceri de personal urmând să aibă loc în mediul rural, în urma introducerii standardelor de cost.
Momentan, Primăria Timişoara are 458 de angajaţi, deşi în organigramă sunt prevăzute peste 700 de posturi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!