Iniţial, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică anunţase că, pe 23 octombrie, va declanşa o grevă de avertisment de două ore, urmând ca pe 28 octombrie să declanşeze o grevă generală pe termen nelimitat.
Între timp, sidicaliştii timişeni din această federaţie au decis să se solidarizeze cu „Alianţa Bugetarilor” şi să stabilească un calendar comun de proteste.
Din punctul de vedere al liderului judeţean al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică, Tiberiu Negrei, în acest moment sindicaliştii degeaba fac grevă, pentru că la Bucureşti „nu au cu cine discuta”.
„Am primit o adresă de la federaţie prin care ni s-a comunicat că se amână programul acţiunilor de protest. Cel puţin două motive au condus la amânarea acestor proteste. Vedem ce se întâmplă la Bucureşti, este un bâlci, nu ai cu cine discuta şi faptul că ar trebui să ne concentrăm toate structurile bugetare, să nu se facă acţiuni distincte unii faţă de alţii”, a spus Negrei.
La fel ca şi ceilalţi bugetari şi funcţionarii din primării sunt nemulţumiţi de adoptarea Legii privind salarizarea unitară, a măsurilor de disponibilizare a salariaţilor din sectorul bugetar şi a impunerii zilelor de concediu fără plată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!