“Planul roşu“, care va fi activat doar în situaţiile de urgenţă a fost elaborat de funcţionarii Prefecturii Timiş, împreună cu specialişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Banat”, Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţiei de Frontieră Timiş şi specialişti ai MApN.
“Planul se declanşează în situaţiile cu cel puţin zece victime sau cu potenţial de cel puţin zece victime. Şi un avion cu pasageri care nu poate aterizadin diferite motive poate reprezenta o situaţie de urgenţă. În funcţie de gravitatea evenimentului pot fi activate până la 50 de echipaje de intervenţie”, a declarat Băcală.
Gestionarea situaţiei se va face direct de către prefect, iar dacă acesta nu este disponibil, de către comandantul ISU Banat. De asemenea, şi informarea presei se va face tot prin Biroul de Relaţii cu Publicul al Prefecturii Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!