Agenţii din cadrul Poliţiei comunale Ghiroda, împreună cu ofiţerii Biroului de Poliţie Rurală şi ai Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, au reuşit să dea de urma celor suspectaţi că goleau rezervoarele autotrenurilor parcate în Ghiroda, Adrian P. şi Cătălin A.
Oamenii legii au stabilit că, în perioada 4 octombrie 2008 – 30 iunie 2009, cei doi au comis cinci furturi. Acţionau pe timp de noapte şi de fiecare dată au reuşit să sustragă între 200 şi 400 litri de motorină din autovehicule. În urma percheziţiei făcute la locuinţa lui Adrian P., din Timişoara, poliţiştii au găsit mai multe recipiente din plastic, furtune şi pâlnii metalice, folosite la comiterea faptelor, precum şi alte bunuri. S-a dispus începerea urmăririi penale împotriva celor doi, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Adrian P. urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă, oamenii legii încearcă să afle dacă bărbaţii se fac responsabili şi de alte infracţiuni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!