Doi tineri au interpretat fabula „Greierele şi furnica” de La Fontaine, iar greierele ne-a povestit că nu s-a pregătit pentru scenetă decât două zile. „Ieri şi astăzi m-am pregătit. M-am costumat în greiere pentru că îmi place foarte mult. La carnaval este foarte frumos”, ne-a povestit Munteanu Laurenţiu.
La carnaval însă au fost prezente personaje care de care mai interesante. „M-am costumat în toamnă. Lidera mea mi-a ales costumaţia. La bal imi place foarte mult, am mai participat până acum”, ne-a spus Alexandra Nagy.
Carnavalul a fost însoţit de multă voie bună cu melodii din mai multe repertorii, iar distracţia nu a lipsit niciun moment.
„Carnavalul toamnei este deja o tradiţie, un eveniment pe care îl organizăm toamna pentru beneficiarii noştri. În acest an este organizat în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, proiect prin care ne propunem să sprijinim angajarea persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi incluziunea lor socială folosind mijloacele economiei sociale. În cadrul acestui proiect avem un număr de 45 de beneficiari angajaţi în muncă în unitatea noastră protejată şi un număr de 25 de beneficiari angajaţi pe piaţa liberă a muncii. Pentru ei toţi astăzi este o zi de bucurie, o zi de carnaval în care au oportunitatea de a-şi dezvolta abilităţile sociale şi de a socializa cu alţi tineri de vârsta lor”, ne-a spus Laila Onu, directorul executiv al fundaţiei „Pentru Voi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!