Constantin Ostaficiuc a declarat că s-au
sărit câţiva paşi care erau
absolut necesari, cum ar fi elaborarea unui studiu de
fezabilitate care să spună care ar fi
punctele pozitive, avantajele şi dezavantajele
unui astfel de proiect, pentru cei implicaţi, o
evaluare a ceea ce ar fi însemnat fuziunea
aeroporturilor. Întrebat cine ar fi avut de
câştigat din înfiinţarea
Companiei Naţionale Aeroportuare Banat, prin
fuziunea celor două aeroporturi, preşedintele
CJ Timiş a recunoscut:
„Nu Timişoara era cea
care câştiga”.
„Ţinta a fost exclusiv electorală.
Din partea celor care au lansat-o şi a celor care
s-au angrenat în ea”, a mai spus
Ostaficiuc. E a mai anunţat că joi, Consiliul
Local Arad, dominat de aleşii PD-L, nu va mai
aproba proiectul, deja devenit istorie. Şeful CJT
s-a arătat afectat de declaraţiile
„politicianiste” ale diferitor colegi de
politică, dar şi şefi de
administraţie: „Fiecare să-şi
vadă de administraţiile pe care le conduc
şi să aducă beneficii
comunităţilor pe care le conduc”,
a declarat preşedintele CJ
Timiş.
Primăria, invitată în acţionariat
în alt aeroport, la Cioca
Chiar dacă fuziunea nu mai e de actualitate,
Aeroportul Timişoara
funcţionează în continuare normal.
„Am discutat cu ministrul Berceanu, el m-a
asigurat că activitatea continuă. De
curând, a fost aprobată alocarea a aproape
nouă milioane de lei pentru asfaltarea pistei. E
vorba de două milioane de euro pe care nici CJT,
nici Timişoara nu i-ar fi avut
pentru investiţie. Aeroportul va
deservi în continuare cetăţenii
Timişoarei şi ai judeţului. El are
caracter regional şi va fi folosit de oamenii din
toată regiunea”, spunea Ostaficiuc.
Ca un fapt inedit, el a invitat Consiliul Local să
se gândească în continuare să
intre în acţionariatul aeroportului, dar
în cel al Consiliului Judeţean, Aeroportul
Utilitar de la Cioca. „Ei sunt
aşteptaţi aici, noi avem aeroportul, ei
clădirile, să devină acţionari la
Cioca”, a mai spus Ostaficiuc.
Interesele Timişului, mai presus de orice
Preşedintele CJT a respins categoric orice idee de
presiuni politice asupra sa pentru promovarea fuziunii
celor două aeroporturi. „Am pus
interesul Timişoarei şi Timişului
înaintea oricăror altor interese. Nu am
cedat în faţa unor intervenţii care
să dăuneze judeţului. Eu sunt aici
să maximizez profitul şi lucrurile benefice
pentru Timiş”.
Întrebat cât de mult a marşat pe ideea
fuziunii un secretar de stat de la Transporturi,
fără ca ministrul să se implice în
evenimente, cu referire la apartenenţa
politică şi de rudenie a secretarului de stat
Eusebiu Pistru (nr. pedelist aradean, soţul
viceprimarului Geanina Pistru din Arad), Ostaficiuc a
răspuns misterios, sugestiv, dar fără
referire directă: „Să spunem
că un secretar de stat a insistat foarte mult
asupra fuziunii. Este un secretar de stat care se
ocupă de aviaţia civilă şi care a
fost interesat de idee. Punct.”
Aleşii din Timişoara au
spus NU fuziunii aeroporturilor
Fuziunea aeroporturilor
Timişoara-Arad stă pe un butoi cu
pulbere
Ciuhandu respinge fuziunea
aeroporturilor Timişoara şi Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!