Vinerea trecută câteva zeci de profesori și angajați ai Colegiului Tehnic „Henri Coandă” au protestat la sediul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Timiș împotriva fuziunii cu Liceul Tehnic „Dimitrie Leonida”. Profesorii erau nemulțumiți pentru că nu fuseseră anunțați din timp de acest demers și pentru că spațiul de la „Henri Coandă” nu este destul de încăpător pentru a primi cele câteva sute de elevi de la „Dimitrie Leonida” și dotările școlii. După aproape o săptămână de discuții și negocieri, dascălii, inspectorii școlari și reprezentanții municipalități au căzut la pace. Fuziunea nu va mai avea loc în acest an!
Miercuri dimineața inspectorii școlari s-au întâlnit cu reprezentanții Primăriei Timișoara pentru a discuta despre fuziunea celor două colegii tehnice. Conform declarațiilor viceprimarului Dan Diaconu, întrevederea a decurs foarte bine:
„În perioada următoarea vor avea loc consultări și informări împreună cu toate părțile implicate. Decizia noastră comună (n.r. – primărie și inspectoratul școlar) va urmări interesul elevilor și profesorilor din liceele implicate, dar și eficiența cheltuirii banilor publici în procesul educațional, luând în calcul toate variantele și urmărind principiile dialogului și transparenței. Hotărârea de Consiliu cu privire la rețeaua școlară va fi supusă aprobării consiliului local împreună cu avizul conform în ședința consiliului local din 13 februarie”, a spus Diaconu.
După această întâlnire, reprezentanții Colegiului „Henri Coandă” care nu au fost de acord cu fuziunea au fost chemați la sediul ISJ pentru a purta noi discuții. Astfel, s-a decis amânarea comasării până anul viitor.
„Această decizie va fi amânată până la anul și rămâne proiectul de hotărâre pe avizul conform doar pentru Liceul Agricol care va fuziona prin absorbție cu Colegiul Silvic. (…) Inspectoratul și-a asumat faptul că nu au apucat să vorbească în detaliu cu reprezentanții Colegiului Coandă, care nu au fost de acord cu această fuziune considerând că nu încap foarte bine clasele în acest moment”, a precizat Mihai Costa, șeful Direcției Instituții Școlare, Sanitare, Sportive și Culturale.
Acest punct de vedere a fost susținut și de inspectorul școlar general Aura Danielescu. Aceasta a declarat că e nevoie de mai mult timp pentru realizarea fuziunii și pentru a clarifica modul în care se va face comasarea.
„Noi am fost pe aceeași lungime de undă cu Primăria Timișoara. (…) Este adevărat faptul că a fost o lipsă de comunicare eficientă și nu foarte transparentă pentru că noi ne-am gândit că nu afectăm resursa umană. Am crezut și am considerat că nu sunt probleme. Ori această lipsă de transparență nu este corectă, noi ne-am asumat-o cu toții și am spus: «Da! Revenim, facem din timp». Până la urmă vrem să avem un dialog constructiv și ceea ce hotărâm să fie anunțat din timp. (…) Nu renunțăm la ideea de comasări însă trebuie să cercetăm mult mai bine, ținând foarte mult la acest parteneriat între noi și școli”, a declarat Aura Danielescu.
Articole pe aceeași temă:
Profesorii de la Coanda au inaintat o petitie in incercarea de a stopa fuziunea cu Liceul Leonida
Citiți principiile noastre de moderare aici!