„Passion du Ballet este compania unei prestigioase academii de dans din Kyoto şi prezenţa sa la Timişoara este un eveniment deosebit de însemnat deopotrivă pentru publicul timişorean, care poate vedea dansând artişti niponi redutabili, cât şi pentru şcoala de balet din Timişoara. Valentin Barteş, regizorul şi coregraful acestei gale, a lucrat 15 ani în Japonia, cariera sa continuând, acum, în Italia. Colaborarea companiei japoneze cu Opera din Timişoara şi Colegiul Vidu a început anul trecut, când artiştii niponi au participat la o primă gală pe scena Operei. Acest spectacol a fost montat în decembrie, iar repetiţiile cu dansatorii din Kyoto se desfăşoară în această lună. În cadrul galei, elevii Colegiului Ion Vidu vor prezenta şi coregrafii pregătite pentru Olimpiada Naţională, la care vor participa în 31 martie. Între 22-31 martie, japonezii iau parte la ore de dans clasic şi popular, concepute special pentru ei”, a declarat balerinul Alin Radu, unul dintre iniţiatorii colaborării şi interpret în cadrul galei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!