New Dimension Quartet, formulă cu un program muzical rafinat, axat pe explorare și inovare, avându-l lider pe Dan Mitrofan, a deschis în acest an festivalul timișorean.
Cea de-a doua trupă a serii, provenită din inepuizabilul corn al abundenței jazzistice ungurești, a fost tot un quartet, avându-l în prim-plan pe redutabilul saxofonist Gyula Csepregi.
O adevărată senzație a serii a fost duo-ul ceho-slovac Bena-Ptasek. Publicul timișorean a adorat apariția haioasă a celor doi pe scenă în salopete ”muncitorești”, vocea ”de patefon” a lui Matej Ptasek, pusă în evidență chiar cu o pâlnie de gramofon, centura lui cu multe muzicuțe (unele dotate cu mici trompete), ghitara rezofonică (metalică) a lui Lubos Bena, incursiunea sangvină și plină de umor în zona blues-ului negru.
Finalul serii de sâmbătă, 12 noiembrie, a adus pe scenă capii de afiș ai ediției 2011, toboșarul Eugen Gondi (Olanda) și ghitaristul Dan Ionescu (Canada), componenți ai unui quartet de legendă al Timișoarei anilor 80, acum ca special guests ai Bega Blues Band, într-un recital înregistrat cu satisfacție de memoria jazzistică a burgului.
În cadrul primei seri a galei a fost lansat un ”Breviar de istorie a jazz-ului”, având autor un doctor al domeniului, muzicianul Johnny Bota.
Gala Kamo continuă duminică, 13 noiembrie, la sala Capitol, de la ora 18, cu Mario&the Teachers, Jazz Guitar Quartet (Ungaria/România), Mircea Bunea Trio și Blue Family (Serbia).
Gala Blues-Jazz este un eveniment organizat de Filarmonica Banatul, Consiliul Județean Timiș, Casa de Cultură a Municipiului și Consiliul Local Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!