„Nu am renunțat nici o clipă să sperăm la reîntâlnirea noastră în această vară sub semnul jazzului, așa că am reconfigurat line-up-ul, astfel încât să vă propunem o ediție 100% europeană!”, transmit organizatorii Gărâna Jazz Festival.
Concertele se vor desfășura pe o singură scenă, cea din Poiana Lupului. La ediția din 2020 sunt invitați doar muzicieni europeni, din pricina condițiilor restrictive de călătorie din această perioadă. Unii dintre cei ce vor performa pe scena din Poiana Lupului au mai fost oaspeți ai festivalului, iar alții vor fi pentru prima dată la Gărâna.
„Veți putea asculta cele mai noi compoziții ale lor, vă veți putea bucura de diversitatea stilistică a proiectelor și, de ce nu, vă puteți îndrăgosti de muzicieni la prima ascultare”, promit organizatorii.
Iată trupele confirmate până acum: Rymden (Norvegia, Suedia), David Helbock Trio (Austria), Quadrivium – Markus Stockhausen & Jörg Brinkmann (Germania), Vasko Atanasovski Adrabesa Quartet feat. Michel Godard (Slovenia, Italia, Franța), Edgar Knecht meets Frederik Köster (Germania), Nik Bärtsch’s Ronin (Elveția), iar din România: Marius Pop Band, Emi Drăgoi Group și Van Der Cris.
Organizatorii speră că pe scena din Poiana Lupului îi vor avea și pe Shri – The Letter (UK, Norvegia), Dhafer Youssef (Tunisia), Lars Danielsson – Liberetto III (Suedia, Franța), ADHD (Islanda).
Biletele vor fi puse în vânzare pe bilete.ro într-un număr limitat, conform restricțiilor actuale privind numărul de persoane care pot participa la un eveniment în aer liber. Vor exista doar abonamente pentru întreaga durată a festivalului, la prețul de 360 ron.
Abonamentele deja achiziționate pentru festival rămân valabile pentru perioada 6-9 august 2020. Cei care nu pot participa anul acesta, pot folosi biletul pentru ediția din 2021 sau pot primi de la bilete.ro un voucher valabil până la data de 31 decembrie 2021.
În cazul în care nu puteți participa anul acesta, există posibilitatea de a folosi biletul la ediția din 2021 sau de a primi de la bilete.ro un voucher valabil până la 31 decembrie 2021. Informații despre posibilitățile de transport în zonă, cazare și o vacanță cu jazz la Gărâna vor fi disponibile pe www.garana-jazz.ro. În perioada următoare, organizatorii Gărâna Jazz Festival 2020 vor reveni cu actualizări ale programului.
Trimite articolul
XCum naiba?
-
nu trebuie sa mergi!!! traditiile trebuie pastrate.
-
Da, inteleg. Si asa mi’e greu sa ajung acolo. Doar ma miram fiindca stiam ca pana pe 31 august nimic. Sunt atatia altii care au amanat, unii chiar buni. Sunt si care la fel ca si ei acolo au comptimat de la 7-10 zile in doar 3-4 zile. Anul asta la Garana e probabil doar pentru artistii cvasilocanici sezonieri, din zona si din Germania.
-
e foame da’ bani baetz 🙁
-
imagineaza-ti ca unii din asta traiesc. si au tot dreptul la cultura. ma gandesc ca asculti si tu din cand in cand un radio.
-
-
-