Acum, asiguraţii nu vor mai fi trecuţi pe o listă de aşteptare pentru procurarea unui dispozitiv medical. „Este pentru prima dată când, după mulţi ani, am reuşit să aducem la zi listele de aşteptare din ultimii 5 ani, pentru asiguraţii noştri. Astfel, toate cererile depuse până în luna octombrie 2013 pentru procurarea unui dispozitiv medical au fost soluţionate. Facem un apel în acest sens către asiguraţi să se prezinte la sediul instituţiei noastre în vederea ridicării deciziilor pentru dispozitivul medical solicitat”, a spus Victor Dumitraşcu, preşedinte–director general CJAS Timiş.
Până în prezent au fost eliberate 7.783 de dispozitive medicale, reprezentând liste de aşteptare din anii 2009, 2010, 2011, 2012 şi 2013. Cele mai multe cereri depuse pentru dispozitive medicale şi eliberate au fost cele pentru proteze auditive – 1.354. Bugetul alocat dispozitivelor medicale pe anul 2013 a fost dublu faţă de anii anteriori. În trecut au fost eliberate 13.038 de dispozitive, după cum urmează: în 2012 s-au eliberat 3.453 de dispozitive medicale, în 2011 – 4.027 de dispozitive eliberate, în 2010 – 3.319 dispozitive, în 2009 – 2.239 dispozitive.
Citiți principiile noastre de moderare aici!