Consiliul Concurenţei a dat undă verde pentru tranzacţia prin care P&G a cedat fabrica de detergenţi de la Timişoara către producătorul german Dalli.
„Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punctul de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice. Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că această tranzacţie nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei, prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante pe pieţele relevante identificate“, a precizat Consiliului Concurenţei.
Anunţată în cea de a doua parte a anului trecut, tranzacţia ar urma să fie încheiată în luna septembrie a anului în curs. La fabrica din Timişoara lucrează în jur de 200 de persoane.
Cei de la Dalli au 1.600 de angajaţi în fabricile din Germania şi din Austria şi Olanda. Conform estimărilor de pe piaţa de specialitate, suma plătită pentru această tranzacţie este în jurul a 30 de milioane de euro. Dalli este o afacere de familie, care realizează mai ales produse sub marcă proprie pentru marii retaileri din lume.
Fabrica de la Timişoara a fost primul activ achiziţionat în România de P&G.
Articole pe aceeași temă:
Compania Procter&Gamble a vandut fabrica de detergenti de la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!