Cu clipocitul apei străbătute de lebedele-hidrobicicletă la mijloc, cele două faleze ale canalului Bega au fost, vineri, pline de timişoreni. De la mic la mare, cu toţii au profitat de soare, muzică, ba chiar şi de o farfurioară de mici sau un porumb fiert de la chioşcurile amplasate de-a lungul malului dinspre Politehnică. E drept că şi ambianţa a fost cum nu se poate mai nimerită pentru o plimbare agale, de pe malul opus răsunând muzică de promenadă, acorduri de vals, ba chiar şi câte o binecunoscută melodie a lui Sinatra.
Cei care au zăbovit, însă, atraşi de cântecele de peste Bega, s-au transformat în spectatori ai unui adevarat spectacol de dans popular german, pe scena căruia folclorul şvăbesc, mai ales, a fost la el acasă.
„Este a zecea ediţie organizată anual, alternativ, la Ulm, în Germania, şi aici, la Timişoara, a celei mai importante manifestări publice a comunităţii germane din Banat, care îi reuneşte pe conaţionalii emigraţi cu cei rămaşi în ţară. Cum ecourile ediţiei precedente, organizate acum doi ani la Timişoara, au fost dintre cele mai favorabile în Germania, foarte mulţi dintre bănăţenii aflaţi acolo au hotărât să vină pe cont propriu, pentru a participa la această adevărată sărbătoare”, a declarat Adrian Ardelean, directorul asociaţiei organizatoare FunkForum şi, totodată, maestrul de ceremonii al evenimentului ce a deschis Zilele Culturii Germane la Timişoara, ce se vor întinde de-a lungul întregului week-end.
Pe scena ridicată pe faleza Begăi au urcat, rând pe rând, fanfara Timişoara Big Band, ansamblul de seniori al Forumului German din Timişoara, dar şi mult mai tinerii dansatori de la „Bunter Herbstreigen” şi „Temeswarer Liederkranz”, copii ce-şi purtau costumul popular german cu cel puţin la fel de multă mândrie ca şi cei mari.
Cocktail Band, ansamblul „Banater Rosmarein”, ansamblul germanilor din Ungaria şi fanfara „Original Banater Dorfmusikanten” din München au completat programul zilei de deschidere a celei de-a patra ediţii a Festivalului Bega Bulevard de la Timişoara.
În timpul zilei, părinţii şi bunicii au avut parte de destule clipe de răgaz pentru a asista la muzica şi dansul germanilor care s-au întors acasă, fără grija celor mici. Princhindeii au fost pe mâini bune, ocupaţi cu deprinderea modelajului în lut, a picturii pe basorelief şi a confecţionării păpuşilor, în cadrul atelierelor pregătite special pentru ei cu ocazia evenimentului.
Festivalul Bega Bulevard continua sambata si duminica
Sâmbătă seara, de la ora 19, Formaţiunea de Intervenţie Rapidă pe bază de Voluntariat SALVO va face demonstraţii de salvare şi prim ajutor, căutare cu ajutorul scafandrilor, salvare de la înălţime şi activităţi de dresaj cu câini antrenaţi pentru salvarea persoanelor din situaţii pericoluoase. De la ora 20, pe scena de pe malul canalului Bega vor concerta formaţiile Mircea Bunea Trio, Bega Blues Band şi Adi Bărar Band. Seara se va încheia cu un spectacol cu foc susţinut de trupa Shadows.
Cursa răţuştelor pe Bega este programată duminică de la ora 16. Mii de răţuşte vor fi lansate la apă.
Concerte, spectacole de foc si cursa ratustelor, la Festivalul Bega Bulevard
Citiți principiile noastre de moderare aici!