Luni activitatea a fost întreruptă în 16 unităţi şcolare. În unele dintre acestea cursurile au fost reluate, în vreme ce marţi au apărut alte şcoli pe lista celor în care orele s-au suspendat, fiind vorba despre 17 unităţi de învăţământ, unde învaţă peste 8800 de elevi.
În mediul urban activitatea a fost întreruptă în patru unităţi de învăţământ, este vorba despre Colegiul Tehnic (fostul Miu), Lenau, Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu din Lugoj şi Grupul Şcolar Mihai Eminescu din Jimbolia. Celelalte unităţi de învăţământ sunt în mediul rural: Jebel, Teremia Mare, Sacosu Turcesc, Giarmata, Biled, Sat Chinez, Dumbrăviţa, Denta, Uivar, Giulvăz, Lenauheim, Sâmpetru Mare şi grădiniţa din Maşloc.
„Principalele probleme au fost la centralele termice. O altă problemă o reprezintă drumul impracticabil pentru elevi, dar sunt şi profesori navetişti care ajung la ore foarte târziu din cauza drumurilor”, a precizat inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Timiş, Marin Popescu. Şcolile rămân închise până miercuri. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş au mai precizat că există posibilitatea ca în cazul unor şcoli perioada să se prelungească. La nivelul judeţului Timiş învaţă peste 91.000 de elevi în 638 de clădiri de învăţământ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!