Reprezentanții CJ Timiș vor ca solicitările să fie depuse în 30 de zile de la publicarea anunțului privind deschiderea sesiunii de selecție, care nu a fost făcut încă.
Conform ghidului, se acordă finanțare pentru:
-
- Artele spectacolului (teatru, dans, muzică)
- Patrimoniu cultural (documentarea/cercetarea patrimoniului cultural mobil și imobil, tradiții, obiceiuri, muzică și dansuri populare, meșteșuguri tradiționale, artă culinară)
- Arte vizuale (film/pictură, sculptură, arte decorative, foto/video, multimedia)
- Educație culturală (mediere culturală, intervenție culturală, rezidență de cercetare/creație)
- Proiecte editoriale și literare
- Fonduri de mobilitate (culturală și de tineret)
- Formare profesională (cuprinzând domeniile cultură, educație și tineret)
- Educație, educație în sănătate și mediu, incluziune socială
Organizatorii de evenimente pot depune cel mult trei proiecte într-un an, cu excepția capitolului distinct Timișoara 2023. Finanțările sunt cuprinse între 30.000 și 300.000 lei, în funcție de categorie: acțiune culturală, proiecte culturale și programe culturale. Contribuția beneficiarului trebuie să fie între 10 și 30%. Pentru a fi selectat, un proiect trebuie să obțină un punctaj de minimum 60 de puncte.
Punctaje pentru evaluare
Sunt avantajate evenimentele culturale, artistice sau de tineret care sunt organizate în mediul rural. Din start, manifestările care au loc în orașe au minus 20 de puncte la notare, iar 25 de puncte, maximul de punctaj pe categorie, se acordă în funcție de gradul de cofinanțare al proiectului. Punctajele sunt:
- gradul de oportunitate al proiectului privind dezvoltarea unei vieți cultural – educative diversificate – 10 p
- calitatea artistică și originalitatea proiectului – 10 p
- capacitatea financiară și operațională – 10 p
- metodologie – 10 p
- gradul de impact al proiectului – 10 p
- proiect derulat în mediul rural – 20 p
- gradul de cofinanțare al proiectului – 25 p
- continuitatea acțiunii – 5 p
Comisia de evaluare și selecție a proiectelor culturale se realizează de către o comisie constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș, numită de președintele instituției. Ea va fi formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș și specialiști cu o experiență de cel puțin 3 ani de practică în domeniul culturii, din județul Timiș. Numărul specialiștilor trebuie să fie mai mare decât numărul reprezentanților autorității finanțatoare.
Fond de urgență
Pentru accesarea fondului de urgență al Consiliului Județean Timiș, proiectul cultural propus nu trebuie să fi fost inclus în „Tim Cultura 2021 – Programul de finanțări pentru
cultură și tineret”. De asemenea, proiectele depuse pe fondul de urgență nu se supun restricției numerice de trei proiecte depuse per an bugetar de către un solicitant și nu vor fi luate în considerare la numărul total de proiecte depuse de un solicitant pe „Tim Cultura 2021 – Programul de finanțări pentru cultură și tineret”, dacă va fi cazul.
Prea multe hârtii
Consilierul județean Petru Andea a atras atenția în plenul CJ Timiș de miercuri, unde s-a votat ghidul finanțărilor proiectelor culturale, asupra numărului mare de documente care trebuie completate de cei care aplică pentru finanțare.
„Știm că una din prioritățile actualei guvernări este digitalizarea. Sloganul propus este «Zero hârtii». Dacă ne uităm în ghidul propus observăm că sunt extrem de multe documente care se cer, parcă făcut în ciuda ideii de digitalizare. Ca recomandare generală, cred că pe viitor trebuie să fie mai importantă pentru noi deviza «Zero hârtii»”, spune Petru Andea.
La rândul său, vicepreședintele Alexandru Proteasa vorbește despre o digitalizare a dosarelor de-abia de anul viitor.
„Este o prioritate digitalizarea pentru această coaliție și avem alocate sume de bani pentru digitalizarea instituției. Anul acesta vor fi implementate măsuri, cu siguranță de anul viitor vom putea subția dosarele pentru cei ce vor să aplice pe ghidul cultural sau chiar să le eliminăm complet acest dosar, să poată depună electronic tot ce este necesar”, a declarat Proteasa.
Ghidul de finanțare pentru proiectele culturale a fost votat de toți consilierii județeni prezenți la plenul de miercuri, în număr de 32.
UPDATE. Finanțare de 4,4 milioane de lei de la CJ Timiș
CJ Timiș va oferi o finanțare de 4,4 milioane de lei pentru proiectele cultural-artistice, bani alocați de la bugetul instituției. Urmează deschiderea sesiunii de selecție, unde se vor putea depune proiectele. Nu a fost precizată o dată precisă.
Mai multe detalii se găsesc AICI.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
XIara incepe circul cu rugile negeile si alte cele pe bani publici cu tot felul de ancsambluri ghiocei flori si finantare pentru clanuri aciute cica promoveaza folclor dar cu interese de grup alde mita minda si altii din zonele zoster