„Strada a fost curățată noaptea de cabluri. Aseară, pe la 22, a început tăierea cablurilor de pe str. Arieș. Au fost și operatori, cei de la UPC și-au dat singuri cablurile jos azi-noapte, RDS și le-a dat jos cu o zi înainte, vineri. Au fost tăiate absolut toate cablurile de pe tronsonul pe care s-a lucrat, Martir Caceu – bulevardul Liviu Rebreanu”, ne-au declarat reprezentanții Primăriei Timișoara.
Potrivit cititorilor tion.ro, care ne-au trimis poze din zonă, unii operatori întindeau de zor zilele trecute cabluri prin spatele blocurilor de pe Arieș, în loc să le îngroape.
„Uitați cum «se bagă»
în pământ cablurile pe str. Arieș… prin mutarea lor, prinse de bloc. Dar prin spate”, ne-a relatat cititorul nostru, care ne-a trimis și o poză în susținerea afirmațiilor sale.
Primarul Nicolae Robu susține că săptămâna viitoare se vor finaliza lucrările de amenajare a străzii. Când a fost informat de reporterul tion.ro că operatorii și-ar muta cablurile în spatele blocurilor, în loc să le îngroape, primarul Timișoarei a răspuns că acest lucru ar fi „o prostie”.
„Săptămâna viitoare se va finaliza amenajarea de pe strada Arieș. (…) Mai sunt cabluri și prin spatele blocurilor. Eu am cerut operatorilor să ducă în subteran cu celeritate cablurile pe străzile unde există tubulatură subterană. (…) Am avut impresia că la întâlnirea după operațiunea Ghilotina cu toți operatorii, au înțeles că trebuie să treacă cu prioritate în planul de acțiune ducerea cablurilor în subteran. (…) Eu nu doresc război cu ei, nu doresc cu nimeni. Eu vreau să ne concentrăm energiile ca să lăsăm în urma noastră un oraș schimbat în bine. Dar nici nu pot sta pasiv când văd că nici nu se reacționează în niciun fel. Ar fi o prostie să le taie în față și să le mute în spate. Noi nu ne jucăm. (…) Pe mine nu mă poate îmblânzi nimeni”, a spus Robu.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/ghilotina-lui-robu-intra-iar-in-actiune-pentru-taierea-cablurilor/2232823?fbclid=IwAR3hKRc_00iWqoyshJKh997zpRJWsUwMKM-QJ5VYyViX5ZBpP1i89OX-VLY
Citiți principiile noastre de moderare aici!