Primăria Timișoara a reușit abia la doi ani de la publicarea listei tinerilor norocoși care primesc terenuri pentru casă din patrimoniul orașului să aprobe în consiliul local lista finală cu numele acestora. În 27 martie 2019 aleșii au adoptat un proiect cu tabelul nominal ierarhizat după punctaj al solicitanților de teren conform Legii 15/2003 și atribuirea parcelelor validate. Tot ce mai aveau de făcut norocoșii era să meargă la sediul municipalității și să depună câteva documente, să aleagă parcela și apoi să semneze contractul mult-așteptat. Ei bine, suntem la jumătatea lunii octombrie și nici vorbă să fie semnate contractele.
Tinerii spun că se simt duși cu zăhărelul.
„Procedura este în faza de semnare a contractelor, iar fiecare persoană de pe listă a fost convocată la primărie să își aleagă parcela, dar din luna mai nu s-a mai întâmplat nimic. Reprezentanții primăriei ne-au tot amânat din diverse motive, în perioada verii au invocat că sunt în concediu și din acest motiv nu se întâmplă nimic, mai apoi au invocat controlul Curții de Conturi, care nu cred să fi avut ca subiect procedura de atribuire a acestor terenuri. Deja sunt mai bine de doi ani și jumătate de când a fost realizată prima dată lista cu persoanele care trebuie să primească teren și nu s-a întâmplat nimic de atunci. Și nu din vina oamenilor, ci din vina celor din primărie, timp în care noi toți am fost ținuți cu banii blocați în conturi și timp în care sumele plătite pentru chiriile familiilor noastre tot cresc”, ne-a scris unul dintre tinerii norocoși.
Nici celor din primărie nu le-a venit să creadă că inspectorii Curții de Conturi au treabă cu procedura făcută pe baza Legii 15, care nu are legătură cu bugetul local. Oficialii municipalității au confirmat, pentru TION, că cei de la Curtea de Conturi au verificat documentele privind această procedură și au transmis reanalizarea fiecărui dosar.
Practic, auditorii publici externi au cerut „reanalizarea tuturor dosarelor, respectiv a actelor și documentelor care susțin acordarea punctajelor în baza cărora s-a aprobat sau nu înscrierea pe tabelele supuse aprobării prin HCL 127 din 27.03.2019 și HCL 301 din 14.06.2019 a tuturor solicitanților de teren conform Legii 15/2003, pentru a oferi asigurarea aplicării, în toate cazurile, în mod unitar a prevederilor legale”, se arată în raportul inspectorilor.
Comisia formată special pe Legea 15 în primărie a analizat deja dosarele, a pregătit câte un raport pentru fiecare și așteaptă, pe la începutul lunii noiembrie, auditorul extern pentru reverificare.
Apropiații lui Robu așteaptă și ei
Povestea terenurilor pentru tineri a început, de fapt, în anul 2003, când a fost dată Legea 15. Primăria a găsit abia în 2016 parcele pe care să le dea gratuit tinerilor care vor să își construiască o casă. 209 de tineri au ajuns pe lista inițială, însă numai 128 de parcele au fost identificate de PMT pe str. Ovidiu Balea. Mulți aveau dosare depuse încă din 2006. La finalul lui 2016, PMT le-a cerut celor care au depus cereri să-și reactualizeze dosarele. În martie 2017 a fost pusă la punct o listă nominală.
Printre cei 128 de norocoși se numărau Sanda Greblă, la acea vreme consilieră personală a primarului Timișoarei, acum șefă cu acte în regulă în primărie, Cătălin Iapă, consilier personal al primarului, precum și alți angajați în PMT sau copii ai angajaților instituției de pe C.D. Loga. S-au putut depune contestații, iar din 48 depuse au fost admise 14. Șapte din persoanele care au fost trecute pe lista finală au ajuns acolo după contestații, iar două persoane au câștigat în instanță acest drept.
Primarul Nicolae Robu a cerut ajutorul Agenției Naționale de Integritate pentru a afla dacă tinerii care lucrează în primărie se află cumva în situații de incompatibilitate sau conflicte de interese. A decis să meargă mai departe. Și s-a ajuns aici.
AICI găsiți lista finală adoptată în martie 2019!
Articole pe aceeași temă:
Ultima condiție pentru tinerii care primesc terenuri gratuite de la primărie, în zona Ovidiu Balea
Trimite articolul
XAsa, ca sa dai cadou numai la unii ceva – si nu e un mizilic – din proprietatea Primariei, deci a statului?
Eu ma gandesc ca nu e ceva ce se poate. Poate maine , poimaine o sa cedeze masini la alesii de pe o lista. Sau o sa le dea case , asa pe degeaba, la unii ca sunt pe lista! Criteriile si asa sunt discutat daca au fost corecte. Poate maine, poimaine face o lista si daruieste statuile din oras. Sau primeste unul sau altul o strada, sau o fantana arteziana cu LED-uri.
Imaginatia e mare…
Cel putin 20% din totalul tinerilor nu au fost norocosi, ci mai degraba spagari si pilosi ca prin pile cunostinte, relatii si spagi ei si-au pozitionat dosarul inaintea altora care l-au depus inaintea lor..
Halo, voi astia de la Curtea de Conturi!
Bagati-va mintile-n cap si terminati cu controalele ca imediat va schimba Robu!
Ceva legatura cu controlul de la Curtea de Conturi cu d-na Borcsi Gabriela (sefa de la Autorizari din Primarie) care si-a inaugurat anul acesta impunatoarea vila de la Mosnita si care beneficiaza de teren gratuit ?
Vreau și eu teren gratis!!! Demisia comuniștilor !
Ar fi un subiect modul in care au avansat unii pe lista de prioritate pentru acordarea terenurilor, republicata in martie 2019 fata de 2017, in conditiile in care nu s-au mai acceptat completari la dosare, dupa depunerea initiala, din 2017, decat prin hotarare judecatoreasca. In particular,
ar fi vorba mai ales de 2 situatii:
1. D-na Nicolae-Milencovici Daiana-Elena, in 2017 locul 203- 0 (ZERO) puncte/ 2019 locul 151- 40 puncte, beneficiara de teren. D-na putea obtine punctajul doar prin hotarare judecatoreasca.
2. D-nul Milea Florin-Adrian, 2017 locul 149- 39 puncte/ 2019 locul 144- 41 puncte, (+2 puncte pt. master), beneficiar teren. D-nul Milea ar fi trebuit sa termine masterul in 2016, obligatoriu INAINTE de depunerea actelor pentru a putea fi punctat si ar trebui aflat prin ce modalitate a
beneficiat de cele 2 puncte adaugate 😉
ROMANIA .
ei, ca sa vezi. cand se respecta legea e “ghinion”. fmmrobu
Legea 15/2003..e gândită ca un parteneriat intre tineri și primărie…
Tinerii construiesc casa pe un teren al primăriei, teren pe care au posibilitatea sa o cumpere după finalizarea construcției… Dar pana la finalizare toți banii investiți a tinerilor va rămâne blocat pe terenul primăriei….
Dar atitudinea primăriei este totul diferit.. Chiar își bate joc de tineri la cate obstacole a găsit ca sa nu dea terenul..
Într-o tara legea trebuie sa fie la fel pt toți.. Deci dacă în alte localități tinerii au beneficiat de aceasta lege, pt cei din Timișoara nu e valabila legea….
Au trecut 13 ani din 2006. Oare “norocosii tineri” mai sunt … tineri?
PINA LA URMA FAC 50 ANI SI NU LE MAI DA CA NU MAI SUNT TINERI AHAHAHAHAHAHA !!
Cu Surducan Rodica de la DASTM cum ramane? Pleacă din funcție in sicriu? Toti sunt membri pnl acolo. neamurile au afaceri pe-acolo. de ce nu se verifica?
De ce Dumnezeu nu se intervine să se facă curățenie odată în primăria aia condusă de nesimtitul ăla?
Dar tupeisti astia de la Curtea de Conturi. Usurel mai baieti ca va schimba robu din functii si pe voi! Ajungeti pe lista lui neagra alaturi de garda de mediu, isu, isc, directia de cultura, opc adica alaturi de institutiile care ii gasesc ilegalitatile.
Acuma serios vorbind nu inteleg de ce nu se anuleaza cu totul atribuire si se incepe de la 0 si gata!
Ciuhandu si Robu au impreuna 6 mandate, niste profitori care odata ajunsi primari au dat casele din centru tiganilor si mafiotilor sau terenuri lingailor de partid! In rest Timisoara este cel mai mare oras in afara capitalei fara centura, cu spatii verzi distruse doar ca sa-si mai faca o banda in plus Lae pentru mertanul cu care isi plimba posteriorul
la copii lui Robu cine le-o dat pamant in Braytim?
Cata tristete si jale!!!
Baiii, pute aceasta atribuire catre pilosi PNL mai rau decat Continental anvelope!
DNA, sa vina sa va ia!!!
Cum au avansat unii pe lista de prioritate pentru acordarea terenurilor, din martie 2019 fata de 2017, pt. ca nu s-au mai acceptat completari la dosare, dupa depunerea initiala, din 2017:
1. Nicolae-Milencovici Daiana-Elena, in 2017 locul 203- 0 (ZERO) puncte/ 2019 locul 151- 40 puncte, beneficiara de teren. In 2017 a depus foi albe-n dosar?
2. Milea Florin-Adrian, 2017 locul 149- 39 puncte/ 2019 locul 144- 41 puncte, (+2 puncte pt. master), beneficiar teren. D-nul Milea ar fi trebuit sa termine masterul in 2016, obligatoriu INAINTE de depunerea actelor pentru a putea fi punctat. Cum a primit cele 2 puncte adaugate DUPA?
Tara de borfasi.
PNL ue PNL!