Gigi Neţoiu este condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul ”Transferurilor” şi este încarcerat la Secţia exterioară Vânjuleţ a Penitenciarului Drobeta Turnu Severin. El a fost transferat duminică noaptea la Timișoara
„Domnul Nețoiu va trebui operat pe cord deschis. A venit cu infarct acut în cursul nopții, i-am făcut coronarografie de urgență tot în cursul nopții, dar, din păcate, toate trei arterele principale ale inimii sunt cu zone de stenoză, de înfundare. Singura soluție medicală este bypass-ul aorto-coronarian. Acest lucru se va realiza posibil mâine, în funcție de restul analizelor. Starea domnului Nețoiu este stabilă în momentul de față”, spune Constantin Luca, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!