„La această dată, Primăria Timișoara trebuie să pună la dispoziția CNAIR terenurile de care mai este nevoie pentru racordul dintre sensul giratoriu și DC 149, suplimentar față de terenurile pe care le-a cuprins anterior într-o Hotărâre de Consiliu Local, în vederea punerii la dispoziție.
Antreprenorul lucrării Centurii de Sud – Tirrena Scavi – a demarat cu întârziere diligențele pentru întocmirea documentației cadastrale necesare acestor exproprieri, dar odată finalizată documentația, se va trece la etapa următoare, pentru emiterea unei Hotărâri de Guvern pentru exproprieri.
Pe Drumul Boilor, în zona conexiunii cu viitoarea Centură de Sud, traficul se desfășoară fluent” transmit reprezentanții DRDP Timișoara.
La Drumul Boilor, care are o lungime de doar 2 km și care face legătura între Calea Moşniţei din Timișoara și drumul comunal D.C. 149, se „lucrează” încă din vara anului 2019.
Între acesta și Centura de Sud a Timișoarei există o intersecție care ar trebui realizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). La începutul lunii mai 2022, consilierii locali au trecut terenul necesar sensului giratoriu din domeniul public al Municipiului Timișoara în domeniul public al Ministerului Transporturilor.
Drumul Boilor a fost redeschis, într-un final, la începutul lunii septembrie. Aici, conform viceprimarului, mai trebuie finalizate trotuarele și turnat stratul de asfalt pentru pista de biciclete. Urmează refacerea spațiului verde și instalarea semnelor rutiere.
Lucrările ar fi trebuit să fie gata în 2020, însă lucrările pe șantier au fost oprite de mai multe ori de-a lungul anilor. Au fost invocate erori structurale sau procedurile de expropiere îndelungate.
De executarea lucrărilor, a căror valoare se ridică la peste 16 milioane de lei, se ocupă firma S.C. SUPERCONSTRUCT S.R.L.
Pe aceeași temă:
Drumul Boilor a fost redeschis. Reparații pe alte bulevarde majore din Timișoara
Trimite articolul
XDin păcate pe un colț al intersecției s-a grăbit deja un proprietar să ridice o construcție la roșu, astfel terenul vine la pachet cu construcția.
-
si cu o pista de decolare spre satelitii lui elon. Mai ales la cum se circula, vine unu cu 120 si se opreste direct in fabrica de detergenti :)))