Puţin mai devreme ca de obicei – din cauza secetei – gospodinele din Timişoara s-au pus pe treabă şi cumpărături. „Căutăm roşii, ca să facem bulion. Se pare că preţurile au tendinţa să crească, în loc să scadă, aşa cum se întâmpla de obicei, spre septembrie. Aşa că ne pregătim”, spune doamna Maria, aflată la cumpărături în Piaţa Badea Cârţan, despre care a auzit că „e mai ieftină ca altele”.
În faţa ei, vânzătoarea venită de pe lângă Băile Herculane scapă replica: „dac-aţi vedea, doamnă, ce e prin grădini! Numai vrejul a mai rămas de roşii. Totul s-a uscat”.
Şi atunci, ce motiv mai bun ai să te pui pe căutat din timp legume la preţuri rezonabile? De la un leu în sus, în funcţie de vânzător, dar şi de locul din piaţă, legumele de sezon sunt înşirate spre vânzare. Ardei graşi, vinete, fasole verde, toate trec de pe tarabe în plasele cumpărătorilor. Iar pieţele oraşului, mai ales la sfârşit de săptămână, sunt pline de oferte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!