„Instalaţiile bunicii” este cea de-a doua expoziţie din programul curatorial Camera Lucida, coordonat de Diana Marincu, la Galeria Calina.
“Pentru Instalaţiile bunicii e nevoie de un public sensibil şi empatic, care ştie să privească dincolo de etichetă, dincolo de istoria artei, dincolo de spaţiul galeriei şi al muzeului. Grădina bunicii nu este un loc în care obiectele sunt transformate în opere de artă, ci unul în care ele sunt „salvate”. Nu sunt investite cu valenţe estetice, ci cu o funcţie simbolică. Bunica nu lasă obiectele să moară, ci formează cu ajutorul lor propoziţii şi personaje. Suzana Dan recreează o scenă în care un cap de păpuşă, un ghiveci de flori sau un colţ al casei intră şi ies din contextul lor într-un joc în care graniţa dintre a intui şi a ști, a simţi şi a gândi este mai fragilă ca oricând. Artista Suzana Dan vine la Timişoara cu o frumoasă lecţie despre amintiri şi recuperează ceea ce ochiul nostru trebuie învăţat să vadă cu orice preţ. Fotografiile din grădina bunicii ei, dar şi instalaţiile recreate în galerie sunt mărturia unei vieţi care în mod constant modelează şi reciclează obiectele-martori”, subliniază curatorul Diana Marincu.
Suzana Dan a studiat pictura la Universitatea Națională de Arte din Bucureşti şi este inițiatorul şi coordonatorul proiectului Noaptea Albă a Galeriilor şi fondator al asociației culturale Ephemair, precizează organizatorii expoziţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!