Părinţii adoptivi nu vor putea să ia animalul acasă şi nici nu vor deveni stăpânii acestuia, însă îl vor putea ajuta oferindu-i hrană sau bani.
„Primăria Municipiului Timişoara propune lansarea unei campanii de susţinere şi adopţie a animalelor din colecţia Grădinii Zoologice din Timişoara, scopul campaniei fiind unul social şi de protecţie a animalelor. Orice persoană fizică sau juridică poate deveni susţinător sau <<părinte adoptiv>> al unui animal sau specie aleasă, fiind o formă personală de ajutor acordat Grădinii Zoologice din Timişoara pentru derularea programelor de protejare şi conservare, precum şi o formă de creare a unei legături speciale, de suflet cu animalele grădinii zoologice”, a afirmat viceprimarul Timişoarei Adrian Orza.
În forma gândită de conducerea Grădinii Zoologice din Timişoara, adopţia unui animal sau specie nu începe de la o anumită sumă minimă, însă, cu cât aceasta este mai mare, cu atât stimulentele oferite „părinţilor adoptivi” sunt mai consistente.
Astfel, cei care oferă minim 50 de lei vor fi nominalizaţi pe lista donatorilor, care va fi amplasată lângă habitatul animalului pentru o lună şi vor primi două bilete de acces la Grădina Zoologica. Pentru minim 100 de lei, donatorii vor primi o scrisoare de mulţumire şi patru bilete gratuite. Pentru 200 de lei se oferă un certificat personalizat de susţinător al Grădinii Zoologice. Minimum 400 de lei înseamnă nominalizarea pe lista donatorilor, postată pe pagina web a Primăriei Timişoara şi Grădinii Zoologice. Iar pentru 2.000 de lei se va amplasa o plachetă pe habitatul animalului adoptat, prin care se indică identitatea persoanei „adoptive” şi menţiunea “Protector al speciei”, precum şi posibilitatea de vizitare a animalului adoptat de către două persoane, oricând pe parcursul anului.
La acestea se adaugă şi posibilitatea de a participa la acţiunile organizate de către Grădina Zoologica, de vizitare a grădinii zoologice însoţiţi de un ghid de specialitate, precum şi participarea la activităţi de hrănire a animalelor din colecţie.
Procedura de adopţie este deschisă tuturor: persoane fizice, familii, şcoli, asociaţii/fundaţii, instituţii, societăţi comerciale şi companii. Fiecare specie/animal poate avea mai mulţi sponsori.
De asemenea, susţinerea din partea societăţii civile poate contribui la furnizarea unor servicii sanitar-veterinare pentru animale şi de training pentru angajaţii Grădinii Zoologice.
Donaţiile pot fi realizate prin două forme: depuneri în numerar sau transfer bancar în contul pentru “DONAŢII ŞI SPONSORIZĂRI”, deschis la Trezoreria Municipiului Timişoara, IBAN RO36TREZ62121370201XXXXX, cu menţiunea animalului susţinut; pentru donaţiile începând cu suma de 400 lei se poate completa şi un document de adopţie, urmând ca, împreună cu reprezentanţii Grădinii Zoologice să se încheie un contract de sponsorizare, disponibil pe pagina www.primariatm.ro, www.dmmt.ro şi www.carpatzoo.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!