Din primele informații, cele două autoturisme mergeau în aceeași direcție, spre Arad. Este vorba despre un Volkswagen și un Opel. La un moment dat, șoferul VW a vrut să vireze la stânga pe un drum secundar, dar Opelul era în depășire și nu l-a observat la timp. Impactul a fost atât de puternic, încât ambele mașini s-au dat de mai multe ori peste cap și au ajuns în afara carosabilului.
Potrivit primelor informații de la fața locului, cele două persoane care au murit erau în Volkswagen.
UPDATE. Persoanele decedate sunt o femeie și un bărbat
Pompierii militari au intervenit la accidentul de pe centura Timișoarei cu 17 subofițeri, un ofițer și cu trei autospeciale, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe SAJ. Se pare că persoanele decedate sunt o femeie și un bărbat care se aflau în prima mașină.
UPDATE. Răniții au între 18 și 23 de ani
Cele două persoane care au murit în accidentul de miercuri aveau 54, respectiv 22 de ani. Șoferul autoturismului Volkswagen, care i-a tăiat calea Opelului aflat în depășire, avea 54 de ani, iar femeia din același autoturism avea 22 de ani și era nepoata lui.
Celelalte patru persoane rănite s-au aflat în Opelul angajat în depășire și au vârste cuprinse între 18 și 23 de ani. Potrivit polițiștilor, doi dintre cei doi răniți au suferit răni grave.
Conform procedurii, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare și ucidere corporală din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!