Polițiștii Locali din Timișoara sunt cei care urmăresc punerea în aplicare a mandatelor de executare de muncă în folosul comunității, stabilite de instanțele de judecată. Cei care ar trebui să lucreze în folosul comunității sunt persoanele care au săvârșit contravenții, dar nu dețin bunuri pentru a fi executate silit.
„La nivelul municipiului nostru, în primele luni ale acestui an, un număr de șase persoane care au domiciliul în Timișoara au prestat un număr de 406 ore în folosul comunității la societățile Horticultura și Piețe SA. Anul trecut, la aceleași societăți, un număr de 15 persoane au prestat în folosul comunității un număr de 1.426 de ore”, transmit oficialii Direcției Poliției Locale.
Potrivit oamenilor legii, deși există un cadru legal, este foarte dificilă punerea în aplicare a mandatelor emise de instanță privind prestarea unei activități în folosul comunității.
Motivul? „O mare parte dintre contravenienții în cauză nu mai locuiesc la adresele din documentele de identitate, iar o parte au plecat din țară după săvârșirea contravențiilor, dar înainte de pronunțarea instanțelor de judecată”, mai spun cei de la Poliția Locală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!