Angajații Prefecturii Timiș au declanșat greva în timpul programului de lucru. Între orele 10 și 12 aceștia poartă banderole albe pe mână, dar nu vor întrerupe programul. Cer salarii mai mari, de fapt, remunerații la fel cu ale celorlalți colegi, din alte instituții. Angajații din Prefectura Timiș au trimis o petiție și premierului Sorin Grindeanu, prin care cer să le fie majorate salariile.
Un consilier superior „maxim”, cu toate gradele (gradul 5), are salariu de aproximativ 3.000 de lei la Prefectura Timiș, în timp ce un salariat din consiliul județean are un salariu brut de aproximativ 7.000 de lei.
Inițiativa demarării acțiunii de protest a fost semnată de 37 de angajați din Prefectura Timiș, din cei peste 40 de salariați ai Instituției Prefectului Timiș.
„Principala nemulțumire se referă la politica salarială discriminatorie a Parlamentului României, a Guvernului României și a Ministerului Afacerilor Interne în raport cu funcționarii publici și personalul contractual din Instituțiile Prefectului, ale căror salarii sunt la momentul de față cu cca 50% mai mici decât majoritatea celor din serviciile deconcentrate, consilii județene și primării.
Este inadmisibil ca salariații prefecturilor, cei care au atribuții de îndrumare și control, cât și de verificare a legalității actelor administrative adoptate/emise de către autoritățile administrației publice locale, precum și de coordonare și verificare a activității serviciilor publice deconcentrate, să aibă salarii de două ori mai mici decât salariații din aceste instituții/autorități publice”, transmit reprezentanții angajaților din Prefectura Timiș.
Protestul are în vedere modul în care au votat deputații din Parlamentul României, care au respins un amendament la votul în plen la legea de aprobare a OUG nr.2/2017, care propunea majorarea cu 20% a salariilor brute pentru angajații din prefecturi.
„Este o situație paradoxală, și de neînțeles pentru angajații instituțiilor prefectului, ca dintre toate categoriile de bugetari, numai pentru instituțiile prefectului sa fie respinsă majorarea salarială. Scopul acțiunii noastre de protest este redarea demnității Instituției Prefectului prin acordarea unei majorării de 20 % a salariilor de bază”, transmit angajații Prefecturii Timiș.
Vor urma și alte acțiuni de protest dacă aceasta se soldează cu un eșec. S-ar putea ajunge până la întreruperea programului de lucru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!