Au intrat în grevă cei care se ocupă de mentenanța și revizia locomotivelor, de la Societatea Comercială de Reparații Locomotive (SCRL), subordonată CFR Călători.
Protestul de la Societatea Comercială de Reparații Locomotive a fost declanșat pentru că nu s-a semnat un nou contract colectiv de muncă. Protestatarii cer încheierea unui nou contract de mentenanță. Vechiul contract de mentenanță între CFR Călători și Societatea Comercială de Reparații Locomotive (SCRL) a expirat în data de 31 decembrie 2019. Oamenii sunt nemulțumiți pentru că își pot pierde locul de muncă, spunând că prin faptul că nu se semnează acest contract în 2020 ar urma să lucreze la CFR Călători pe un salariu mai mic.
La Timișoara, angajații care se ocupă de mentenanța locomotivelor sunt în grevă de trei zile, conform surselor noastre, protestul este unul spontan și fără incidente, iar locomotivele necesare sunt asigurate pentru garniturile de trenuri.
Aproximativ 1.300 de oameni sunt în grevă în depourile din București, Cluj, Iași, Brașov, Galați, Satu Mare, Timișoara, Arad, Ploiești, Pitești, Sibiu.
La nivel național, 19 trenuri sunt afectate de această grevă.
UPDATE. Ministerul Transporturilor: Conflictul de la CFR SCRL a fost stins
Ministerul Transporturilor transmite că, la solicitarea ministrului Lucian Bode, joi, 16 ianuarie 2020, a avut loc întâlnirea managementului CFR Călători cu reprezentanții salariaților Societății de Reparații “CFR SCRL Braşov” SA, iar „conflictul de la CFR SCRL a fost stins”.
Ministrul Lucian Bode le-a cerut celor două părți să poarte discuții astfel încât în cel mai scurt timp să fie reluată activitatea.
„Așa cum am spus și la întâlnirea cu sindicatele din calea ferată din această săptămână, dialogul este singura cale de rezolvare a problemelor pe care le aveți. În lipsa dialogului, problemele nu se rezolvă de la sine iar starea de conflict poate escalada. De aceea vă solicit să discutați până când veți găsi o soluție de compromis. Trebuie să vă gândiți în permanență că prestați un serviciu public și orice întârziere sau anulare de tren îi afectează în primul rând pe români. Nu uitați că sunteți aici să găsiți soluții iar acest lucru trebuie să îl faceți cât mai repede. Normal era să nu ajungeți în această situație, normal era să vă rezolvați rapid orice divergență” a spus ministrul Transporturilor Lucian Bode.
Citiți principiile noastre de moderare aici!