În Timiș, până în momentul de față, nu există nicio suspiciune de gripă aviară.
„S-au făcut investigații clinice la păsările din zonă. Nu avem până în momentul acesta nicio suspiciune în județul Timiș. În continuare vom supraveghea acea zonă. În funcție de evoluția situației vom lua măsurile care se impun”, a spus Adrian Popa, director al Direcției de de Sănătate Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș.
Dacă situația o va impune, se vor efectua și controale în trafic, cu ajutorul poliției, în zonele respective.
Este vorba de influența aviară înalt patogenă – o boală care se transmite la mai multe specii de animale și se transmite și la om.
„Este o tulpină care dă probleme deosebite unde apare. E vorba de o formă aflată la doi kilometri în linie dreaptă de localitatea Beba Veche. Ne-am deplasat în zonă și de două zile facem controale în gospodăriile populației. Am luat legătura cu autoritățile locale și județene și până în prezent nu sunt probleme deosebite. În România și județul Timiș nu evoluează influența aviară, dar este în Ungaria”, a mai spus Adrian Popa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!