În urma cu un an şi jumătate, însă, cei cinci tâlhari au intrat în vizorul poliţiştilor şi procurorilor DIICOT din Timiş. După ce au strâns suficiente dovezi, oamenii legii au reţinut patru dintre membrii grupului. Al cincilea a reuşit să dispară şi este căutat acum de poliţişti. În urma descinderilor pe care le-au realizat, poliţiştii au descoperit la domiciliile suspecţilor o parte din pradă şi obiectele pe care aceştia le foloseau pentru a comite tâlhăriile şi furturile. S-au găsit 21.000 de euro, 2,5 kilograme de mercur, bijuterii, o staţie de emisie-recepţie, un pistol airsoft, săbii, un girofar, maşini, motoare şi chiar haine şi încălţăminte furate.
Procurorii DIICOT susţin că există probe că cei cinci au fost implicaţi în 12 furturi şi tâlhării în Germania şi Austria. În România, indivizii au acţionat în Timiş şi Mehedinţi.
Cel mai important caz este o tâlhărie pe care au comis-o într-un oraş austriac, unde trei dintre ei au pătruns într-o casă de pariuri, înarmaţi cu o sabie, un pistol şi un topor. I-au ameninţat pe angajaţi şi au plecat cu peste 15 000 de euro.
Codruţa Călărăşanu
Citiți principiile noastre de moderare aici!