În perioada 3 – 10 septembrie 2012, are loc cea de-a VII – a ediţie a Taberei de Creaţie Plastică Rubin – Dubova, organizată de Fundaţia Rubin cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş şi al Primăriei Dubova.
„După ce ne-am bucurat de prezenţa iluştrilor artişti în Tabăra “Pastel Urban” de toamna trecută, anul acesta, invitaţii taberei de creaţie de la Dunăre sunt tot membrii grupului Prolog: Constantin Flondor (Timişoara), Horea Paştina (Bucureşti), Mihai Sârbulescu (Bucureşti), Andrei Rosetti (Deva) şi invitatul lor Dragoş Constantin (Bucureşti).
Grupul Prolog este fără doar şi poate unul dintre cele mai longevive grupări artistice. Acesta a fost înfiinţat în anul 1985 de către artiştii români de excepţie: Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paştina, Cristian Paraschiv şi Mihai Sârbulescu. Debutul grupului, tot în anul 1985, l-a reprezentat expoziţia „Floare de măr”. De-a lungul timpului, alături de grupul Prolog au expus numeroşi artişti contemporani de renume. „Canonul nostru e natura”, a dezvăluit maestrul Paul Gherasim. Constantin Flondor spune că ”secretul” rezistenţei grupului, ca atare este foarte simplu: „ştim să ne bucurăm de pictura celuilalt”. „Ce ne-a unit cu adevărat a fost credinţa, credinţa ortodoxă. Ne-a unit credinţa, ne-au unit natura, apoi prietenia şi colegialitatea de breaslă”, spune Mihai Sârbulescu.
An de an, artiştii plastici invitaţi în tabăra organizată de Fundaţia Rubin, pun în valoare un peisaj superb oferit de Cazanele Dunării. Astfel, Fundaţia Rubin susţine şi participă activ la dezvoltarea zonei danubiene” transmit organizatorii.
Ediţia din 2012 a Taberei de Creaţie Plastică Rubin – Dubova este susţinută de Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Dubova.
Citiți principiile noastre de moderare aici!