Până nu demult, primarul Timişoarei susţinea că Guvernul nu a dat niciun leu proiectelor importante ale municipiului, deşi exista o Hotărâre de Guvern ce prevedea alocarea sumei de 5 milioane de lei pentru construcţia Corpului B al Spitalului de Copii. Cu toate acestea, Robu se arăta sceptic şi susţinea că atunci când banii vor fi viraţi efectiv în conturile Primăriei Timişoara va fi primul care va recunoaşte acest lucru. Iată că, cu doar o zi înainte de noul an, banii alocaţi Spitalului de Copii au intrat în conturile municipalităţii timişorene.
“În semn de fair play. După cum sunt convins că vă amintiţi, dragi prieteni, pe parcursul anului 2014, am declarat, în repetate randuri, că Guvernul PSD condus de Victor Ponta nu a dat NICIUN LEU pentru Timişoara, menţionând că, dacă situaţia se va schimba, voi fi primul care va face cunoscut acest lucru. Ei bine, în sfârşit, Guvernul a virat în contul Primăriei Timişoara suma de 5 milioane lei, aprobată de la inceputul anului prin Legea bugetului pe 2014, pentru Noul Corp al Spitalului de Copii. Evident, faptul nu poate decât să ne bucure”, a scris Robu pe Facebook.
Însă, pentru că valoarea proiectului se ridică la circa 100 de milioane de lei, Robu cere ca Guvernul să gândească o planificare multianuală şi să comunice suma totală cu care va participa la această investiţie.
“Cer, însă, în continuare, Guvernului, să includa Noul Corp al Spitalului de Copii din Timişoara în planul naţional de investiţii şi să comunice suma totală cu care se angajează să participe la realizarea lui, respectiv eşalonarea respectivei sume pe ani bugetari, pentru a ne permite să facem şi noi acelaşi lucru cu cota parte ce ne va reveni prin diferenţă. Reamintim că valoarea totală a investiţiei este de circa 100 milioane lei! Pentru 2015, ne aşteptăm din partea Guvernului, pentru obiectivul în discuţie, la cel puţin 20 milioane lei”, a mai scris Robu.
El nu uită să amintească faptul că aceşti bani sunt singurii din acest an pe care Guvernul i-a alocat pentru finanţarea unui proiect major al Timişoarei şi spune că se aşteaptă ca Bucureştiul să finanţeze şi Centura de Sud.
“Dacă tot veni vorba de Guvern, reamintesc că aşteptăm să vedem inclusă în master plan-ul pe transporturi Centura Sud a Timişoarei, omisă iniţial şi realizarea ei cât mai grabnică!”, concluzionează Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!