În acest an școlar, în cadrul programului funcționează un număr de 20 de centre de performanță în 10 orașe din toată țara.
Elevii din Timișoara care au rezultate bune atât la Matematică, Informatică sau Fizică, cât și la concursurile școlare își pot duce pasiunea la următorul nivel și se pot înscrie online la testările pentru selecția în centrele de pregătire pentru performanță „Hai la Olimpiadă!”.
Data, ora și locația testărilor la Matematică, Informatică și Fizică vor fi actualizate permanent pe pagina oficială „Hai la Olimpiadă!”. .
„Hai la Olimpiadă!” este un program în cadrul căruia sunt susținuți elevii și profesorii care îi pregătesc să facă performanță la Matematică, Informatică și Fizică. În anul școlar 2015-2016, 1.882 de elevi s-au pregătit săptămânal în centrele de performanță din București, Constanța, Buzău, Iași, Brașov, Cluj și Timișoara, sub îndrumarea a 154 de profesori.
Cursurile în centre sunt gratuite și, pentru a putea participa, elevii cu cele mai bune rezultate la concursurile școlare sunt supuși unei testări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!