Târgul de economie socială are loc în 16 și 17mai, începând cu ora 10, în holul Universității de Vest din Timișoara, de pe bulevardul Vasile Pârvan nr. 4. Aici, vizitatorii îi pot cunoaște pe producătorii și artizanii locali, care lucrează cu produse și materie primă sustenabile locale.
„Zilele economiei sociale și solidare cuprinde un târg al organizațiilor de economie socială, degustări de produse, ateliere demonstrative, discuții cu specialiști din domeniul economiei sociale și din mediul universitar, implicați în masteratul de economie socială. Reamintim faptul că Universitatea de Vest Timișoara este unul dintre puținele centre universitate din țară care desfășoară un program de studii masterale în domeniu, inițiat de peste 10 ani”, transmit organizatorii într-un comunicat oficial.
PROGRAM
Joi, 16 mai
- 10-17: Târgul de economie socială
- 11.10-12.30: Provocări ale sectorului de economie socială din Timiș, cum asigurăm sustenabilitate întreprinderilor sociale/ întreprinderilor sociale de inserție? (masă rotundă)
- 12.50-13.20: Inițiative pentru promovarea unor modele de producție durabile, moderator Atalia Onițiu, Universitatea de Vest Timișoara
- 14.30-15: Inițiative pentru promovarea unei alimentații sănătoase, moderator Florean Sergiu, Alimenterra
- 16.10-16.40: Inițiative pentru promovarea artizanilor și a producătorilor locali, moderator Parno Marius, Universitatea de Vest Timișoara
Vineri, 17 mai
- 10-13: Târgul de economie socială
- 11.10-12.30: Voluntariatul o resursă pentru dezvoltarea economiei sociale: oportunități și provocări (masă rotundă)
La activități sunt așteptați atât studenții, cadrele didactice, dar și public din exterior, care să fie interesat de inițiativele economiei sociale din Timiș.
Evenimentul este organizat prin implicarea voluntară a organizațiilor partenere, pentru promovarea importanței voluntariatului în acest sector.
Trimite articolul
Xcum se impaca economia sociala cu capitalismul salbatic?
“Principiile economiei sociale
prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale faţă de creşterea profitului;
solidaritate şi responsabilitate colectivă;
convergenţa dintre interesele membrilor asociaţi şi interesul general şi/sau interesele unei colectivităţi;
control democratic al membrilor, exercitat asupra activităţilor desfăşurate;
caracter voluntar şi liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei sociale;
personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune şi independenţă faţă de autorităţile publice;
alocarea celei mai mari părţi a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivităţi sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor.”
mie imi suna a marxism “cu fatza umana”. care e spilul? ah, e doar un alt tip de vrajeala, companiile mamut raman in mana catorva fonduri de “investitii” gen blackrock state street vanguard(care tocmai ce-a pus ceo oe un director de la blackrock😂)etc.
nu veti avea nimic dar veti fi fericiti! pentru ca economie sociala si va promite ue salariul minim(in consecinta si ciolacu va promite, ca nu te joci cu directivele oiropene!).
daca sunteti “mancatori inutili” eu ce sa va fac??
valorile oiropene pe stil nou: supravietuirea… ca lux! nu e pentru oricine nici asta, pentru “inutili”… pe ici pe colo se promoveaza eutanasierea. probabil si pentru asta tre’ sa strangi bani din timp.
o lume razna. dar hei, e democratie, v-ati ales conducatorii(sau ati stat acasa). prostia se plateste. ghinion.