Polițiștii timișeni au întocmit deja o hartă a infracțiunilor din județ, pentru 2013. În funcție de ea, oamenii legii au stabilit punctele preferate de cei care comit infracțiuni. Topul localităților timișene este dominat categoric de Timișoara, unde în 2013 au fost comise aproape 1.500 de furturi și tâlhării. Pe locul al doilea, la mare distanță, este Sânnicolau Mare cu 79 de fapte, urmat de Lugoj și, surpriză, Dumbrăvița. Acestea sunt localitățile care se încadrează în categoria cu risc RIDICAT în viziunea polițiștilor.
Următoarele în top, cu calificativ MEDIU, sunt Jimbolia și Recașul, acolo unde polițiștii au înregistrat câte 15, respectiv 16 furturi și tâlhării. În restul localităților situația este îmbucurătoare dacă este să ne luăm după datele oferite de cei de la IPJ Timiș. Ceea ce trebuie însă menționat este că harta criminalității din județ a fost făcută numai în funcție de furturile și tâlhăriile înregistrate. Oamenii legii nu au luat în calcul, spre exemplu, infracțiuni mult mai grave cum ar fi violurile sau crimele petrecute anul trecut în Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!