În aplauzele întregii audienţe, care s-a ridicat în picioare când Hertei Müller i-a fost înmânată prestigioasa distincţie, scriitoarea a făcut o plecăciune în faţa tuturor. În cadrul aceleiaşi ceremonii, desfăşurată la Stockholm Concert Hall, au fost premiaţi Venkatraman Ramakrishnan, Thomas A. Steitz şi Ada E. Yonath, câştigătorii Nobelului pe 2009 pentru Chimie, Elinor Ostrom şi Oliver E. Williamson, pentru Ştiinţe Economice, Elizabeth H. Blackburn, Carol W. Greider şi Jack W. Szostak, pentru Medicină, şi Willard S. Boyle, Charles K. Kao şi George E. Smith, pentru Fizică.
În afara medaliei şi a diplomei înmânate joi laureaţilor, Academia Suedeză îi va premia pe aceştia cu câte 10 milioane de coroane suedeze (aproximativ un milion de euro). Laureatul Nobelului 2009 pentru Pace, preşedintele american Barack Obama, a fost premiat, tot joi, în capitala Norvegiei, la Oslo.
Pe 8 octombrie, Academia Suediei a anunţat că scriitoarea germană de origine română Herta Müller este laureata premiului Nobel pentru literatură 2009. Aceasta a fost recompensată pentru onestitatea prozei în care descrie un peisaj al dezrădăcinării.
Herta Müller este al treilea laureat al premiului Nobel de origine română, după savantul George Emil Palade şi militantul anti-nazist Elie Wiesel. Toţi trei au fost propuşi pentru Nobel de statele adoptive în care şi-au exprimat crezul profesional.
Laureata premiului Nobel pentru literatură în 2009, Herta Müller, a spus, în discursul ţinut luni la Academia Suedeză, că a început să scrie atunci când nu mai era posibil să folosească viul grai pentru a descrie evenimentele mizerabile din România sub dictatura lui Nicolae Ceauşescu.
În discursul său public legat de munca pentru care a fost recompensată cu prestigioasa distincţie, Müller a subliniat că a fost persecutată după ce a refuzat să devină informator şi a adus un omagiu celor care trăiesc sub regimurile totalitare de astăzi. “Mi-aş dori să pot rosti o frază pentru toţi cei privaţi de demnitate, în fiecare zi, din cauza dictaturilor”, a declarat scriitoarea, amintindu-şi, de asemenea, cum autorităţile de pe vremea lui Ceauşescu au ameninţat-o că o vor ucide dacă refuză să fie informator pentru regim. “Mi-am spus…dacă semnez asta, nu voi putea trăi în pace cu mine şi va trebui să o fac singură”, a spus Müller, referindu-se la sinucidere.
Cu acelaşi prilej, scriitoarea şi-a amintit cum a dezvoltat o “foame de cuvinte”. “Nimic în afara vârtejului de cuvinte nu îmi putea exprima starea. Reacţionam la frica de moarte cu o sete de viaţă”, spune Müller.
Herta Müller s-a născut pe 17 august 1953, la Niţchidorf, lângă Timişoara. În anul 1987, autoarea a emigrat în Germania şi s-a stabilit la Berlin. Scriitoarea este laureată a numeroase premii internaţionale: Ricarda Huch (1987), Kleist (1994) şi Joseph Breitbach (2003), premiul european Aristeion (1995) şi cel internaţional – “IMPAC Dublin” Literary Award (1998). Din 1999, ea a fost nominalizată de trei ori, din partea Germaniei, pe lista de propuneri pentru premiul Nobel pentru literatură.
Sursa: NewsIn
Citiți principiile noastre de moderare aici!