Timișoreanul Horia Colibășanu pleacă vineri, 7 aprilie, în Himalaya, pe Everest (8.848m). Colibășanu va urca spre acest vârf, cum ne-a obișnuit deja, fără ajutor din partea șerpașilor și fără oxigen suplimentar. Colibășanu este în formă maximă, mai bună ca acum doi ani cu 25 la sută, din câte relevă testele medicale.
Este cea de-a 19-a expediție internațională a lui Colibășanu, Everest fiind al optulea vârf de peste opt mii de metri pe care sportivul dorește să îl cucerească.
„Mă simt foarte bine și a fost o veste extraordinară faptul că testele de efort confirmă că sunt în stare să urc pe Everest, cel mai sus, așa cum mi-am propus, fără oxigen, fără șerpași. Sunt pregătit de această expediție. Cu vreme bună pe munte, ascensiunea se va întâmpla așa cum am planificat-o împreună cu partenerul meu Ralf Dujmovits (55, DE). Am finalizat ultimele pregătiri în țară , mâncare, echipament, mă îndrept astăzi – 7 aprilie – spre Belgrad, de unde voi zbura spre Kathmandu, via Abu Dhabi”, a spus Horia Colibășanu.
La sosirea în Kathmandu, Colibășanu își va organiza echipamentul și logistica necesare pe munte. După câteva zile, va porni cu un avion spre Lhasa, locul de pornire spre munte, respectiv tabăra de bază (Base Camp – BC, 5.000m). În tabăra de bază va avea loc prima fază de aclimatizare și instalarea corturilor pentru momentele de odihnă și refacere. După aproximativ o săptămână, Horia va urca în tabăra de bază avansată (Advanced Base Camp – ABC, 6.400m) unde va sta cel mai mult pentru aclimatizare și antrenamente. Periodic, pentru refacerea organismului, va mai coborî în tabăra de bază. Ziua de vârf, în funcție de prognoza meteo, este programată în intervalul 18 – 22 mai 2017.
„Este una dintre cele mai importante expediții pentru mine. Îmi spunea un prieten că dacă urci pe K2 fără oxigen și șerpași – vârf urcat de Colibășanu în premieră națională – Everestul este floare la ureche fără oxigen. O să văd ce îi spun acestui prieten când mă întorc”, a mai spus Colibășanu.
Horia Colibășanu are în prezent în palmares ascensiuni de succes pe șapte din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume.
Succesul lui Horia Colibasanu pe Muntele K2 (8.611m) din Pakistan, fără oxigen suplimentar și fără șerpași, în 2004, este cea mai mare performanță individuală din alpinismul românesc. Performanța lui a rămas neegalată în România. Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe munții Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume.
Horia a participat la 18 expediții internaționale de-a lungul carierei sale (până în 2016), făcând echipa cu parteneri din diferite țări, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania și Polonia.
Articole pe aceeași temă:
Alpinistul Horia Colibasanu ataca varful Manaslu, de peste 8.000 de metri, fara oxigen suplimentar
Horia Colibasanu a pornit spre varful Manaslu, pe o ruta noua, in premiera mondiala
Citiți principiile noastre de moderare aici!