Timișoreanul Horia Colibășanu va pleca peste nici o lună în cea de-a opta ascensiune în munții Himalaya. Va fi cea mai performantă expediție românească pe vârful Everest (8.848 m), alpinism pur, fără șerpași și oxigen suplimentar.
Expediția din 2017 va începe pe data de 7 aprilie, cu ruta: Timișoara – Belgrad – Doha – Kathmandu – Lhasa – Tingre – tabăra de bază Everest – tabăra de bază avansată Everest.
“Voi petrece câteva zile în Kathmandu pentru pregătirea echipamentului, apoi vom zbura la Lhasa. Nu putem merge cu mașina din cauză că ruta obișnuită a fost avariată de un cutremur. Urmează un drum de aproximativ 1.000 de kilometri, în două zile, până în tabăra de bază (5.000 m). După 3 – 4 zile de aclimatizare vom parcurge în 2 zile cei 25 de kilometri până la tabăra de bază avansată, la baza Everestului (6.400 m). Estimăm că ziua de vârf va fi în perioada 18-22 mai”, a spus Horia Colibășanu despre organizarea expediției.
Anul acesta, Colibășanu îl va avea ca partener de expediție pe Ralf Dujmovits (55), singurul alpinist german care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri, care încearcă de această dată să urce Everest, ca și Horia, fără oxigen.
Horia Colibășanu are în prezent în palmares ascensiuni de succes pe șapte din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume. Succesul lui Horia Colibasanu pe Muntele K2 (8.611m) din Pakistan, fără oxigen suplimentar și fără șerpași, în 2004, este considerat cea mai mare performanță individuală din alpinismul românesc. Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe munții Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume, potrivit The Economist (mai 2013), care îl citează pe Eberhard Jurgalski, o autoritate în domeniu.
Munții pe care a urcat până acum Colibășanu sunt: K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m).
Horia a participat la 18 expediții internaționale de-a lungul carierei sale (până în 2016), făcând echipă cu parteneri din diferite țări, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania și Polonia.
Cei care vor să-l susțină pe Horia în cea mai performantă expediție românească pe Everest își pot transmite intenția pe mailul parteneri@horiacolibasanu.com.
Citiți principiile noastre de moderare aici!