Lista de proiecte pe 7 ani a primarului Timişoarei cuprinde aproape 40 de puncte, de la reabilitarea tuturor cartierelor oraşului şi a tuturor clădirilor monumente istorice, până la îngroparea liniilor de cale ferată care traversează oraşul, achiziţia unui număr de 100 de tramvaie noi şi încă 100 de autobuze electrice, realizarea unei noi linii de tramvai de la Gara de Nord la Spitalul de Copii, noi poduri şi pasaje, un stadion şi multe altele.
Robu afirma că proiectele ar urma să fie puse în practică accesând fonduri europene – chiar dacă nu ştie încă exact ce proiecte ar putea fi finanţabile – cu bani din veniturile proprii şi orice alte surse care ar mai putea fi atrase.
Dacă aleşii PDL au concluzionat că ne-ar trebui vreo 500 de ani să le vedem pe toate puse în practică la ritmul în care au mers lucrurile şi banii pe care i-a avut la dispoziţie administraţia locală până acum, liberalii spun că… trebuie să gândim „mare”.
„Cu bucurie și satisfacție am citit lista proiectelor Primăriei Timișoara, privind dezvoltarea până în anul anul 2020. Toate obiective asumate de primărie sunt menite să facă Timișoara un loc plăcut, un oraș în care să îți facă plăcere să locuiești (…) Putem observa o abordare echilibrată a tuturor problemelor, începând din zonele rezidențiale, cu reabilitarea carosabilului, dar și cu construcția de parcuri, locuri de joacă și spații destinate sportului. O abordare complexă a transportului intra-urban, de la dezvoltarea sistemelor de transport în comun nepoluante (tramvaie, autobuze electrice) până la eficientizarea circulației prin construirea de noi pasaje, lărgirea celor existente, modernizarea bulevardelor și finalizarea inelelor de circulație, de natură să reducă supra-aglomerarea (…) Echilibrat sunt incluse pe lista de proiecte parcurile, sala de sport polivalentă, bazinul olimpic, stadionul de 42.000 de locuri”, crede deputatul Horia Cristian.
Liberalul a observat că principalul argument al criticilor se referă la bugetul necesar pentru a pune în practică proiectele pe care le-a prezentat Robu – cumulat ar fi peste 5 miliarde de euro -, dar Cristian este optimist.
„Cea mai importantă critică adusă acestei liste pare să fie bugetul alocat, care în opinia criticilor este unul nerealizabil. Noi suntem convinși că Timișoara are capacitatea de a găsi cele 5 miliarde de euro necesare. Sursa cea mai importantă trebuie să fie fondurile UE (…) Timișoara trebuie să reînvețe să gândească «mare», așa cum o făcea în urmă cu aproape 25 de ani”, concluzionează deputatul PNL, convins că Timişoara va avea capacitatea să acceseze 2 miliarde de euro doar din fonduri europene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!